Papa Francisc: Aşteptarea lui Isus este comportamentul specific creştinilor
21.10.2014, Vatican (Catholica) - „Creştinul este un om care ştie să îl aştepte pe Isus şi de aceea este un om al speranţei”, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie de marţi, 21 octombrie 2014, celebrată în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Prin jertfa Sa, Cristos ne-a făcut să fim „prieteni, apropiaţi, în pace”, a evidenţiat Pontiful. Creştinii sunt persoanele care ştiu să aştepte şi, în aşteptare, cultivă o speranţă solidă, ei fiind un popor unit de Isus împotriva oricărei duşmănii. Inspirându-se din Evanghelia după Sf. Luca şi din lectura din Scrisoarea Sf. Apostol Paul către Efeseni, din Liturghia zilei, Pontiful a reparcurs scena descrisă de Isus ucenicilor Săi, pe care îi îndeamnă să fie gata, îmbrăcaţi şi cu făcliile aprinse, „ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, gata să îi deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă”.
În partea a doua a scenei este stăpânul, Isus, cel care se face slujitor al slujitorilor Săi şi care, fiindcă şi-a găsit slujitorii veghind, îşi ia haina de lucru, le porunceşte să se aşeze la masă şi îi serveşte, „dându-le în primul rând o identitate”, după cum a explicat Pontiful făcând referire la fragmentul din Scrisoarea către Efeseni, în care se spune: „prin Isus Cristos, voi nu mai sunteţi străini, nici oaspeţi, ci concetăţenii sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, clădiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, având ca piatră unghiulară pe însuşi Cristos Isus”. „Ştim cu toţii că, atunci când nu suntem în pace cu persoanele, se înalţă un zid care ne desparte. Dar Isus ne oferă serviciul dărâmării acestui zid, astfel încât să ne putem întâlni. Căci, dacă suntem divizaţi nu suntem prieteni, ci duşmani. Isus ne-a împăcat nu doar unii cu alţii, în Dumnezeu, ci ne-a împăcat cu Dumnezeu, făcându-ne să devenim din duşmani prieteni şi din străini fii.”
Prin venirea Sa, Isus ne-a făcut să devenim „concetăţenii sfinţilor şi membri ai familiei lui Dumnezeu, clădiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, având ca piatră unghiulară pe însuşi Cristos Isus”. „Aşteptarea lui Isus. Cine nu-l aşteaptă pe Isus, îi închide uşa, nu-i permite să facă această operă de pace, de comuniune, de cetăţenie, mai mult chiar: de dăruire a unui nume, căci Isus ne dă un nume, ne face fii ai lui Dumnezeu. Aşteptarea lui Isus este comportamentul specific creştinilor, ce sunt oameni trăitori de speranţă. Creştinul ştie că Domnul are să vină. Nu ştim ora, asemenea slujitorilor [stăpânului întors de la nuntă]. Nu ştim ora, dar va veni, şi nu pentru a ne găsi izolaţi şi duşmani, ci pentru a ne afla aşa cum ne-a făcut să fim prin actul Său de slujire, adică prieteni, apropiaţi, în pace.”
La acest punct, există o altă întrebare pe care creştinul ar putea să şi-o pună, a spus în încheiere Papa Francisc: „Cum îl aştept pe Isus?” şi, înainte de aceasta, „Îl aştept sau nu îl aştept?” „Cred eu că El va veni? Am oare inima deschisă pentru a auzi zgomotul bătăii Sale la poartă, cel al deschiderii uşii? Creştinul este un om care ştie să îl aştepte pe Isus, fiind de aceea un om al speranţei. În schimb păgânul – şi de multe ori noi, creştinii, ne comportăm asemenea păgânilor – uită de Isus, se gândeşte la sine, la lucrurile sale, nu îl aşteaptă pe Isus. Păgânul, egoist, face ca şi cum ar fi un dumnezeu, spunând ‘Eu mă descurc de unul singur’. O astfel de persoană sfârşeşte fără nume, fără apropierea celorlalţi, fără cetăţenie.”
