Editura Sapientia: Sensus Fidei în viaţa Bisericii
06.11.2014, Iaşi (Catholica) - Editura Sapientia din Iaşi anunţă apariţia cărţii „Sensus fidei în viaţa Bisericii”, scrisă de Comisia Teologică Internaţională şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Cartea apare în colecţia „Magisterium” formatul 14×20 cm, are 92 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 8 lei. Conciliul Vatican II, în Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, afirmă că „poporul sfânt al lui Dumnezeu participă la misiunea profetică a lui Cristos, aducându-i o mărturie vie mai ales printr-o viaţă de credinţă şi iubire şi oferind lui Dumnezeu o jertfă de laudă, rodul buzelor care mărturisesc numele lui” (nr. 12).
Toţi credincioşii, uniţi în comuniune de acelaşi Duh Sfânt, dau mărturie în mod activ despre Cristos în modurile lor: nimeni nu este pasiv. Duhul dăruieşte tuturor „un simţ supranatural al credinţei”, un instinct pentru ceea ce într-adevăr aparţine Evangheliei, adică sensus fidei, prin intermediul căruia credincioşii în totalitatea lor nu numai că aderă la credinţă, ci pătrund în ea prin reflecţie şi rugăciune şi o aplică în viaţa zilnică. Despre acest „sensus fidei” doreşte să vorbească documentul din 2014 al Comisiei Teologice Internaţionale. Acest „sensus fidei” le permite credincioşilor să-şi împlinească vocaţia lor profetică, dar reprezintă în acelaşi timp şi un izvor pentru noua evanghelizare, care este una dintre activităţile cele mai urgente ale Bisericii de astăzi.
Documentul, împărţit în patru capitole, nu îşi propune o tratare exhaustivă a acestui „sensus fidei”, ci doreşte să clarifice şi să aprofundeze anumite aspecte importante ale acestei noţiuni vitale, cu scopul de a găsi un răspuns la anumite întrebări, îndeosebi cele legate de identificarea simţului supranatural al credinţei în situaţii de controversă, de exemplu, atunci când există tensiuni între învăţătura magisteriului şi puncte de vedere care pretind că exprimă „sensus fidei”. În primul capitol sunt luate în considerare sursele biblice ale ideii de „sensus fidei” şi modul în care el s-a dezvoltat şi a funcţionat în istoria şi în tradiţia Bisericii.
În capitolul al doilea este pus accentul pe natura pe care o are „sensus fidei”, precum şi pe manifestările sale în viaţa personală a credincioşilor. Capitolul al treilea reflectă apoi asupra la „sensus fidei fidelium”, adică „sensus fidei” sub forma sa eclezială, luând în considerare, în primul rând, rolul său în dezvoltarea doctrinei şi a practicii creştine, apoi relaţia sa, respectiv, cu magisteriul şi cu teologia, şi de asemenea importanţa sa pentru dialogul ecumenic. În sfârşit, în ultimul capitol, membrii Comisiei Teologice Internaţionale încearcă să identifice care sunt dispoziţiile cerute pentru o participare autentică la „sensus fidei” şi reflectă asupra câtorva aplicaţii la viaţa concretă a concluziilor la care se va ajunge.
