Papa Francisc: În căutarea celor aflaţi departe de Dumnezeu
06.11.2014, Vatican (Catholica) - Adevăratului creştin nu îi este teamă să îşi murdărească mâinile cu cei păcătoşi, să îşi rişte faima, pentru că are inima asemenea inimii lui Dumnezeu care vrea ca nimeni să nu se piardă, a spus Papa Francisc la Sfânta Liturghie de joi, 6 noiembrie 2014, dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta. În centrul predicii s-au aflat două pilde: a oii rătăcite şi a monedei pierdute, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican. Fariseii şi cărturarii s-au scandalizat pentru că Isus „îi primeşte pe păcătoşi şi stă la masă cu ei”. „Era un adevărat scandal în acea vreme, legat de aceste persoane”, a observat Pontiful, care a exclamat: „Să ne imaginăm ce ar fi fost dacă ar fi existat ziarele la acea vreme!”
Însă Isus a venit pentru a merge în căutarea celor care erau departe de Dumnezeu, a spus Papa, explicând că aceste două parabole „ne arată cum este inima lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu se opreşte, nu merge până la un anumit punct; Dumnezeu merge până la capăt, până la limită, fără a se opri la jumătatea căii mântuirii ca şi cum ar spune: ‘Am făcut totul, problema este a lor’. El continuă să meargă, să iasă în lume, să se expună”.
„În schimb, fariseii şi cărturarii se opresc la jumătatea drumului. Pe ei îi interesează doar ca bilanţul dintre pierderi şi profit să fie mai mult sau mai puţin favorabil şi astfel să poată merge liniştiţi mai departe. Aceştia ar spune: ‘Da, este adevărat, am pierdut trei monede, am pierdut zece oi, dar am câştigat mult’. Acest aspect nu intră în mintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu este un afacerist, Dumnezeu este Tată şi merge să salveze până la capăt, fără limite”, a spus Pontiful, evidenţiind că este trist când un păstor merge doar până la jumătatea drumului.
„Este trist când păstorul deschide uşa Bisericii şi rămâne acolo să aştepte. Este trist când creştinul nu simte înăuntru, în inima sa, nevoia de a merge să le povestească altora că Domnul este bun. Şi câtă perversiune există în inima celor care se cred drepţi, precum fariseii şi cărturarii [din Evanghelia zilei]. Ei nu vor să-şi murdărească mâinile cu cei păcătoşi. Să ne amintim ce gândeau: ‘Ei, dacă acesta ar fi fost un profet ar şti că această femeie este o păcătoasă’, adică vorbeau cu dispreţ. Foloseau lumea şi apoi o dispreţuiau.” A fi „un păstor de jumătate de drum este o înfrângere”, a spus Papa, adăugând că un păstor trebuie să aibă inima lui Dumnezeu, mergând până la limită, pentru că nu vrea ca vreo oaie să se piardă.
„Adevăratul păstor, adevăratul creştin are acest zel înlăuntrul său, această dorinţă ca nimeni să nu se piardă. Acestuia nu-i este teamă. Merge acolo unde trebuie să meargă, îşi riscă viaţa, faima, riscă să-şi piardă comoditatea, statutul, poate că riscă chiar să-şi piardă cariera ecleziastică, dar rămâne un bun păstor. Şi creştinii trebuie să fie astfel. Este foarte uşor ca alţii să fie condamnaţi – publicanii, păcătoşii – dar nu este creştineşte, nu este specific pentru un fiu al lui Dumnezeu. Un fiu al lui Dumnezeu merge până la limită, dându-şi viaţa pentru alţii, aşa cum a făcut Isus. Nu poate fi liniştit, conservându-se pe sine, propria comoditate, propriul renume şi propria linişte. Amintiţi-vă: niciodată să nu fiţi păstori de jumătate de drum.”
Bunul păstor, bunul creştin iese în mijlocul oamenilor, fiind mereu gata să iasă spre lume, spre Dumnezeu, prin adoraţie şi rugăciune; se îndreaptă spre alţii pentru a le duce mesajul mântuirii, iar bunul păstor şi bunul creştin ştiu ce înseamnă duioşia: „Aceşti cărturari şi farisei nu ştiu ce înseamnă să-şi pună oaia pe umeri cu duioşie şi să o ducă la locul ei, laolaltă cu celelalte. Aceste persoane nu ştiu ce înseamnă bucuria. Poate că păstorul şi creştinul ‘jumătăţii de drum’ cunosc ce înseamnă distracţia, liniştea, o anumită pace, dar nu bucuria, acea bucurie a Paradisului, bucurie care vine de la Dumnezeu, care vine chiar de la inima Tatălui care merge să salveze… Cerem acest har pentru fiecare dintre noi şi pentru Maica noastră, Sfântă Biserică.”
