Anunţuri din Dieceza de Timişoara
09.12.2014, (Catholica) - 1. Biserica Ordinului Piarist din Timişoara va găzdui vineri, 12 decembrie 2014 începând cu orele 19.00 un recital vocal-instrumental susţinut de Corul de cameră al Facultăţii de Muzică din Timişoara. În program se regăsesc lucrări celebre din repertoriul universal, clasic şi romantic, precum şi colinde de Crăciun. Solişti: Teodora Ciucur, Maria Oniţă, Daniel Zah. Orgă: lect. univ. dr. Silviana Cîrdu, vioară: conf. univ. dr. Ioan Fernbach. Dirijor: asist. univ. drd. Cezar Verlan, conducerea muzicală: prof. univ. dr. Walter Kindl. Intrarea este liberă.
2. Sâmbătă, 13 decembrie 2014 începând cu orele 20.00 în biserica romano-catolică „Millennium” din Timişoara-Fabric va avea loc un concert de crăciun extraordinar organizat de orchestra de cameră „Camerata Strumentale” sub conducerea dirijorului Enrico Cannata (Italia) şi al Corului Excelsior condus de Iosif Todea. În program figurează piese muzicale de compozitori renumiţi: G.F. Händel, Arrigo Boito, Ernesto Cortazar, Léo Delibes, Edvard Grieg, Aram Iljics Hacsaturján, Albert Lavignac, Jules Massenet, L. Mozart şi Zbigniew Preisner. Cu ocazia aniversării a 25 de ani de la izbucnirea Revoluţiei de la Timişoara duminică, 14 decembrie 2014 începând cu orele 15.00 în biserica romano-catolică „Millennium” din Timişoara-Fabric va avea loc un concert extraordinar de orgă susţinut de organistul de renume mondial Varnus Xavér. Preţul unui bilet este 25 de lei.
3. Duminică, 14 decembrie 2014, la orele 20.00, în organizarea Consulatului German din Timişoara şi a Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara prin Oficiul Diecezan de Muzică Sacră, Catedrala Romano-Catolică din Timişoara (Domul) va găzdui un concert de Crăciun de excepţie. Concertul va fi susţinut de orchestra şi corul Catedralei, sub conducerea muzicală a prof. univ. dr. Walter Kindl, capelmaestrul Catedralei. În program figurează Missa in D, Op 86 al compozitorului Antonín Dvořák – cu ocazia comemorării a 110 de ani de la moartea compozitorului – precum şi cântece de Crăciun. Solişti: Maria Virginia Oniţa (S), Gabriella Varvari (A), Daniel Zah (T), Lucian Oniţa (B). Concertmaestru: conf. univ. dr. Ioan Fernbach. Orgă: lect. univ. dr. Silviana Cârdu, prof. Róbert Bajkai-Fábián.
4. În perioada Adventului în bisericile romano-catolice au loc sfintele liturghii rorate, celebrate în zorii zilei. O astfel de Liturghie pentru tineri va fi celebrată miercuri, 17 decembrie 2014 începând cu orele 6.00 în biserica parohială din Timişoara-Elisabetin.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com
