Papa Francisc a promulgat decretele privind 3 miracole şi 5 trăiri eroice ale virtuţilor
11.12.2014, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte l-a primit în audienţă sâmbătă, 6 decembrie 2014, pe Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. În cadrul audienţei, Papa Francisc a autorizat Congregaţia pentru promulgarea decretelor privind 3 miracole şi 5 trăiri eroice ale virtuţilor. A fost recunoscut miracolul atribuit mijlocirii Fericitei Ioana Emilia de Villenouve, fondatoarea Congregaţiei Surorilor Imaculatei Concepţii din Castre. Fericita Ioana de Villenouve s-a născută la Toulouse, în Franţa, la data de 9 martie 1811, şi a fost chemată la Domnul, tot în Franţa, la data de 2 octombrie 1854, citim pe situl Radio Vatican.
De asemenea, a fost promulgată recunoaşterea miracolului Fericitei Maria Alfonsina Danil Ghattas, fondatoare a Congregaţiei Surorilor Sfântului Rozariu din Ierusalim, oraş în care s-a născut la 4 octombrie 1843, murind la Ain Karem, la data de 25 martie 1927. Al treilea miracol prezentat de Congregaţie şi acceptat de Biserică a fost cel atribuit mijlocirii Fericitei Maria a lui Isus Răstignit (în acea vreme: Maria Bouardy), călugăriţă mărturisitoare din Ordinul Carmelitanilor Desculţi, născută la Abelin, în Galileea, la 5 ianuarie 1846, şi răposată la Betleem, în august 1878.
În plus, a fost recunoscută trăirea eroică a virtuţilor pentru Serva lui Dumnezeu Carmela a lui Isus (Francesca Prestigiacomo), fondatoarea Institutului Surorilor Sfintei Inimi a Cuvântului Întrupat, născută la Palermo în 15 octombrie 1858 şi moartă la Roma la 14 decembrie 1948; pentru fondatoarea Ordinului Surorilor Apostolice ale lui Cristos Răstignit, Serva lui Dumnezeu Maria Séiquier Gayá, care a trăit în Spania, la Murcia, în perioada 12 aprilie 1891 – 17 iulie 1975; ale Servei lui Dumnezeu Adalberta (Vojtěcha) Hasmandová, superioară generală a Congregaţiei Surorilor Milostive ale Sfântului Carol Borromeu, născută la Huštěnovice (Republica Cehă), la 25 martie 1914, şi decedată la Znojmo-Hradiště, în 21 ianuarie 1988.
La acestea, se adaugă darurile excepţionale ale Servei lui Dumnezeu Prassede Fernández García, din Ordinul al Treilea Dominican, laică şi mamă de familie, născută la 21 iulie 1886 în Spania, la Puente de la Luisa, şi decedată moartă la Oviedo (Spania), la 6 octombrie 1936. Nu în ultimul rând, au fost recunoscute virtuţile eroice ale Servei lui Dumnezeu Elisabetta Tascam – laică şi mamă italiană, născută la San Zenone degli Ezzelini, la 24 aprilie 1899, chemată la Domnul la 3 noiembrie 1978, în Vo’ de Brendola (Italia).