Vaticanul a trimis Episcopilor un chestionar pregătitor pentru Sinodul din 2015
13.12.2014, Vatican (Catholica) - În pregătirea pentru Sinodul Episcopilor din 2015 pe tema familiei, Vaticanul a trimis Conferinţelor Episcopale catolice din întreaga lume o listă de întrebări pe mai multe teme, incluzând cele legate de căsătorie şi sexualitate care s-au dovedit mai controversate la Sinodul din 2014. Împreună cu raportul final al Sinodului din 2014, cele 46 de întrebări publicate de Vatican în 9 decembrie alcătuiesc un document pregătitor, numit „Lineamenta”, pentru Sinodul din 4-25 octombrie 2015, care va avea tema: „Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea modernă”.
Li se cere Conferinţelor Episcopale să se consulte cu „instituţiile academice, organizaţiile, mişcările de laici şi alte asociaţii eclesiale” în pregătirea răspunsurilor lor, care vor trebui să fie trimise Vaticanului până în 15 aprilie. Răspunsurile Episcopilor vor sluji ca bază pentru documentul de lucru al Sinodului, care va fi publicat în vară. O listă de 38 de întrebări, trimise Episcopilor din lume în octombrie 2013, a circulat larg pe Internet şi a contribuit la creşterea interesului pentru Sinodul din 2014. Chestionarul pentru 2015 le cere Conferinţelor Episcopale să „evite, în răspunsurile lor, o formulare a grijii pastorale bazată doar pe o aplicare a doctrinei”, în favoarea a ceea ce este descris ca fiind chemarea Papei Francisc la „o activitate pastorală caracterizată de o ‘cultură a întâlnirii’ şi capabilă să recunoască lucrarea gratuită a Domnului, chiar şi în afara modelelor uzuale”.
Cu toate acestea întrebările reflectă tonul relativ conservator al raportului final al Sinodului din 2014, care a pus accentul pe învăţătura tradiţională catolică. Prin comparaţie, raportul de după prima săptămână de discuţii din Sinod a stârnit controverse prin limbajul foarte împăciuitor faţă de persoanele cu stiluri de viaţă contrare doctrinei Bisericii, incluzându-i pe divorţaţii recăsătoriţi civil, pe cei aflaţi în uniuni între persoane de acelaşi sex şi alte relaţii non-maritale. Cu privire la pastoraţia „persoanelor cu tendinţe homosexuale”, chestionarul repetă atenţionarea Catehismului Bisericii Catolice împotriva „discriminării nedrepte” şi întreabă: „Cum pot să le fie propuse, în situaţia lor, exigenţele voinţei lui Dumnezeu?”
Referindu-se la o propunere controversată pentru a face mai uşor pentru un divorţat recăsătorit civil să primească Împărtăşania, chiar şi fără anularea primei sale căsătorii sacramentale, chestionarul întreabă: „Ce sugestii pot fi oferite pentru a soluţiona formele de impedimente necorespunzătoare sau nenecesare?” O întrebare legată de aceasta se referă la cum pot procesele de declarare a nulităţii căsătoriei să fie făcute „mai accesibile, mai rapide şi poate lipsite de taxe” – mandatul unei comisii pe care Papa Francisc a înfiinţat-o în luna august. Recunoscând că pot fi prezente elemente pozitive într-o căsătorie civilă sau într-o coabitare non-maritală dintre un bărbat şi o femeie, chestionarul întreabă cum poate fi încurajat un astfel de cuplu să se căsătorească în Biserică.
În consecvenţă cu accentul pus de Papa Francisc pe dreptatea socială, chestionarul solicită în mod repetat consideraţii cu privire la cauzele sociale, economice şi politice ale presiunilor asupra familiei. Dar întreabă şi cum trebuie să răspundă Biserica la „răspândirea relativismului cultural într-o societate secularizată şi la respingerea care decurge de aici, din partea multora, a modelului familiei formate dintr-un bărbat şi o femeie uniţi în căsătorie şi deschişi faţă de viaţă”.
Întrebând cum „să fie călăuzite conştiinţele cuplurilor căsătorite” cu privire la contracepţie, care este interzisă de învăţătura Bisericii, chestionarul subliniază impactul pe care această practică îl are asupra ratelor natalităţii, întrebând: „Sunt oamenii conştienţi de consecinţele grave ale schimbării demografice?” Chestionarul face referire şi la fertilizarea in-vitro, care nu a fost o temă puternic abordată în Sinodul din 2014, întrebând cum poate Biserica să susţină „ecologia umană a reproducerii” în dialogul ei cu „tehnologiile ştiinţifice şi biomedicale”. Întreabă de asemenea cum să „combată flagelul avortului şi să promoveze o reală cultură a vieţii”.
