Papa Francisc: La Crăciun lumina lui Dumnezeu risipeşte întunericul cel mai dens
25.12.2014, Vatican (Catholica) - Blândeţea lui Dumnezeu, smerenia Lui şi răbdarea Lui faţă de oameni s-au aflat în centrul cuvintelor Papei Francisc la Sfânta Liturghie din noaptea de Crăciun, în Bazilica San Pietro. Pontiful a subliniat că cei mândri şi încrezuţi nu pot să îl primească pe Domnul. Isus este „Copilului-soare care luminează orizontul strălucind din înălţime”: acesta este miracolul pe care îl contemplăm în noaptea Naşterii. Dar pentru a-l vedea, trebuie să ne deschidem inimile. Bazilica a fost plină de credincioşi, în timp ce mulţi alţii au urmărit celebrarea pe ecrane mari amplasate în Piaţa San Pietro. Papa a amintit că lumina lui Dumnezeu „pătrunde şi risipeşte întunericul cel mai dens… îndepărtează povara înfrângerii şi amărăciunea robiei, şi instaurează bucuria şi veselia”.
Violenţe, războaie şi ură nu l-au făcut pe Dumnezeu să renunţe la om. „El a continuat să aştepte cu răbdare în faţa decăderii oamenilor şi a popoarelor. De-a lungul drumului istoriei, lumina care sfâşie întunericul ne revelează că Dumnezeu este Tată şi că fidelitatea Sa răbdătoare este mai puternică decât întunericul şi decât decăderea. În aceasta constă vestea din Noaptea Naşterii Domnului. Dumnezeu nu cunoaşte pornirea mâniei şi a nerăbdării, este mereu acolo, asemenea tatălui din parabola fiului risipitor, aşteptând să întrezărească din depărtare întoarcerea fiului pierdut.”
Mai există un semn legat de Dumnezeu, smerenia Lui: „iubirea prin care, în noaptea aceea, El a luat asupra Sa slăbiciunea noastră, suferinţa noastră, necazurile noastre, dorinţele noastre şi limitele noastre. Mesajul pe care toţi îl aşteptau, cel pe care toţi îl căutau în adâncul sufletului lor, nu era altul decât blândeţea lui Dumnezeu: Dumnezeu care ne priveşte cu ochi plini de afecţiune, care acceptă mizeria noastră, Dumnezeu care iubeşte micimea noastră.”
Pontiful a pus în continuare o întrebare, adresată omului modern: „Cum primim noi blândeţea lui Dumnezeu? Mă las atins de El, mă las îmbrăţişat, sau îl împiedic să se apropie? … Lucrul cel mai important nu este a-l căuta, ci a lăsa ca El să fie cel care să mă găsească şi să mă mângâie cu afecţiune. Aceasta este întrebarea pe care Pruncul ne-o adresează prin simpla Sa prezenţă: îi permit eu lui Dumnezeu să mă iubească? Mai departe: avem curajul de a primi cu blândeţe situaţiile grele şi problemele celor din jurul nostru, sau preferăm soluţiile impersonale, poate chiar eficiente, dar lipsite de căldura Evangheliei? Câtă nevoie are astăzi lumea de blândeţe!”
„Răspunsul creştinului nu poate să fie diferit de cel pe care Dumnezeu îl dă la micimea noastră. Viaţa trebuie înfruntată cu bunătate, cu blândeţe. Când ne dăm seama că Dumnezeu este îndrăgostit de micimea noastră, că El însuşi se face mic pentru a ne întâlni mai bine, nu putem să nu-i deschidem inima noastră şi să-l rugăm stăruitor: ‘Doamne, ajută-mă să fiu asemenea ţie, dăruieşte-mi harul blândeţii în situaţiile mai grele ale vieţii, dăruieşte-mi harul apropierii în faţa oricărei necesităţi, al blândeţii în orice conflict’.” Lumina din Noaptea Sfântă „au văzut-o oamenii simpli, dispuşi să primească darul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, nu au văzut-o cei aroganţi, cei mândri, cei care întocmesc legile după criteriile lor personale, cei care asumă atitudini de închidere”.
În timpul celebrării, din dorinţa Pontifului, în momentul Crezului, Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijată de austriacul Manfred Honeck, a interpretat „Et incarnatus est” din Missa în Do minor de Mozart. Solistă a fost Chen Reiss, soprană de origine israeliană. Papa a ascultat piesa muzicală în genunchi, recules în rugăciune. La finalul Liturghiei, Pontiful a luat în braţe statuia Pruncului aşezată înaintea Altarului Confesiunii şi, în procesiune, a dus-o până la Ieslea amenajată în Bazilică, în Capela Prezentării la Templu. L-au însoţit şi zece copii în costume tradiţionale, provenind din diverse ţări din lume: Coreea, Filipine, Italia, Belgia, Liban şi Siria.
