Papa Francisc: Asemenea lui Isus, să îi ajutăm pe ceilalţi fără frica de a-i atinge
15.02.2015, Vatican (Catholica) - „În faţa unui sărac sau a unui bolnav, nu trebuie să ne fie frică să-l privim în ochi, să ne apropiem cu duioşie şi compătimire şi să-l atingem şi să-l îmbrăţişăm.” În acest fel a cerut Papa Francisc, la rugăciunea Angelus de duminică, 15 februarie 2015, să se elimine orice tip de marginalizare socială. După rugăciunea Angelus a adresat o urare celor care în Extremul Orient se pregătesc să sărbătorească Anul Nou lunar sub semnul fraternităţii. A cerut aplauze pentru noii Cardinali şi a reînnoit rugămintea de a ne ruga pentru el. Redăm alocuţiunea papală după traducerea apărută pe Ercis.ro.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În aceste duminici, evanghelistul Marcu ne relatează acţiunea lui Isus împotriva oricărei specii de rău, în folosul celor suferinzi în trup şi în spirit: îndrăciţi, bolnavi, păcătoşi… El se prezintă ca acela care combate şi învinge răul oriunde l-ar întâlni. În Evanghelia de astăzi (Marcu 1,40-45) această luptă a Sa înfruntă un caz emblematic, deoarece bolnavul este un lepros. Lepra este o boală contagioasă şi nemiloasă, care desfigurează persoana şi care era simbol de impuritate: leprosul trebuia să stea în afara centrelor locuite şi să semnaleze prezenţa sa trecătorilor. Era marginalizat din comunitatea civilă şi religioasă. Era ca un mort ambulant.
Episodul vindecării leprosului se desfăşoară în trei pasaje scurte: invocaţia bolnavului, răspunsul lui Isus, consecinţele vindecării minunate. Leprosul îl imploră pe Isus „în genunchi” şi îi spune: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi” (v. 40). La această rugăciune umilă şi încrezătoare, Isus reacţionează cu o atitudine profundă a sufletului Său: compătimirea. „Compătimire” este un cuvânt foarte profund: înseamnă „a pătimi cu celălalt”. Inima lui Cristos manifestă compătimirea paternă a lui Dumnezeu faţă de acel om, apropiindu-se de el şi atingându-l. Şi acest amănunt este foarte important. Isus „a întins mâna, l-a atins… Şi îndată lepra l-a părăsit şi a fost curăţat” (v. 41). Milostivirea lui Dumnezeu depăşeşte orice barieră şi mâna lui Isus îl atinge pe lepros. El nu se pune la distanţă de siguranţă şi nu acţionează prin delegare, ci se expune direct contagierii răului nostru; şi astfel tocmai răul nostru devine locul contactului: El, Isus, ia de la noi umanitatea noastră bolnavă şi noi luăm de la El umanitatea Sa sănătoasă şi vindecătoare.
Aceasta se întâmplă de fiecare dată când primim cu credinţă un Sacrament: Domnul Isus ne „atinge” şi ne dăruieşte harul Său. În acest caz ne gândim în special la Sacramentul Reconcilierii, care ne vindecă de lepra păcatului. Încă o dată Evanghelia ne arată ce anume face Dumnezeu în faţa răului nostru: Dumnezeu nu vine să „ţină o lecţie” despre durere; nu vine nici să elimine din lume suferinţa şi moartea; vine mai degrabă să ia asupra Sa povara condiţiei noastre umane, să o ducă până la capăt, pentru a ne elibera în mod radical şi definitiv. În acest fel combate Cristos relele şi suferinţele lumii: luându-le asupra Sa şi învingându-le cu forţa milostivirii lui Dumnezeu.
Nouă, astăzi, Evanghelia vindecării leprosului ne spune că, dacă dorim să fim adevăraţi discipoli ai lui Isus, suntem chemaţi să devenim, uniţi cu El, instrumente ale iubirii Sale milostive, depăşind orice tip de marginalizare. Pentru a fi „imitatori ai lui Cristos” (cf. 1Corinteni 11,1) în faţa unui sărac sau a unui bolnav, nu trebuie să ne fie frică să-l privim în ochi, să ne apropiem cu duioşie şi compătimire şi să-l atingem şi să-l îmbrăţişăm. Am cerut adesea persoanelor care îi ajută pe alţii să facă aceasta privindu-i în ochi, să nu le fie frică să îi atingă; ca gestul de ajutor să fie şi un gest de comunicare: şi noi avem nevoie să fim primiţi de ei. Un gest de duioşie, un gest de compătimire… Dar eu vă întreb: voi, când îi ajutaţi pe alţii, îi priviţi în ochi? Îi primiţi fără frica de a-i atinge? Îi primiţi cu duioşie? Gândiţi-vă la aceasta: cum ajutaţi? La distanţă sau cu duioşie, cu apropiere? Dacă răul este contagios, este contagios şi binele. De aceea, trebuie să abunde în noi, tot mai mult, binele. Să ne lăsăm molipsiţi de bine şi să molipsim cu binele!
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiţi fraţi şi surori,
Adresez o urare de seninătate şi de pace tuturor bărbaţilor şi femeilor care în Extremul Orient şi în diferite părţi ale lumii se pregătesc să celebreze Anul Nou lunar. Aceste festivităţi le oferă fericita ocazie de a redescoperi şi de a trăi în mod intens fraternitatea, care este legătură preţioasă a vieţii familiale şi fundament al vieţii sociale. Această întoarcere anuală la rădăcinile persoanei şi familiei să poată ajuta acele popoare să construiască o societate în care se ţes relaţii interpersonale marcate de respect, dreptate şi caritate.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini; îndeosebi pe cei care aţi venit cu ocazia Consistoriului, pentru a-i însoţi pe noii Cardinali; şi mulţumesc ţărilor care au dorit să fie prezente la acest eveniment cu delegaţii oficiale. Să îi salutăm cu aplauze pe noii Cardinali! Salut pelerinii spanioli care provin din San Sebastian, Campo de Criptana, Orense, Pontevedra şi Ferrol; pe studenţii din Campo Valongo şi Porto, în Portugalia, şi pe cei din Paris; „Forul Instituţiilor Creştine” din Slovacia; pe credincioşii din Buren, Olanda, pe militarii americani care sunt staţionaţi în Germania şi comunitatea de venezuelani care sunt în Italia.
Salut tinerii din Busca, pe credincioşii din Leno, Mussoi, Monteolimpino, Rivalta sul Mincio şi Forette di Vigasio. Sunt prezente multe grupuri şcolare şi de cateheză din atâtea părţi ale Italiei – îi văd pe candidaţii la Mir din Galzignano… Preaiubiţilor, vă încurajez să fiţi martori bucuroşi şi curajoşi ai lui Isus în viaţa de fiecare zi. Vouă tuturor vă urez o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
