Exerciţiile spirituale sunt necesare şi pentru familii şi tineri
25.02.2015, Roma (Catholica) - Papa Francisc şi colaboratorii săi din Curia Romană au început la 22 februarie 2015, cu un moment de adoraţie euharistică, exerciţiile spirituale anuale, practică creştină de intensificare a spiritualităţii şi de reînnoire interioară în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Cu privire la semnificaţia şi importanţa exerciţiilor spirituale pentru viaţa tuturor creştinilor, redacţia centrală Radio Vatican l-a intervievat pe Mons. Danilo Zanella, secretarul Federaţiei Italiene de Exerciţii Spirituale. „Papa şi colaboratorii săi dau cu siguranţă un mare exemplu prin faptul de a căuta, în agitaţia vieţii, care se resimte chiar şi în plan pastoral, o perioadă de tăcere locuită de Duhul Sfânt şi de a găsi momente de contemplaţie, pentru a fi apoi mai eficace în acţiune”.
– Participarea la zilele de exerciţii spirituale este mai uşoară, să spunem, pentru preoţi şi persoane consacrate. Este posibil acest lucru şi pentru o familie, care se confruntă zi de zi cu atâtea obligaţii?
– Noi am propus recent un curs de exerciţii, sub genericul „Un week-end al Spiritului”, care începe vinerea şi se încheie duminica. Ştim că mulţi îşi doresc în aceste zile ale săptămânii să iasă din mediile obişnuite şi că unii caută să se recreeze psihic şi fizic. Iată de ce aproape 700 de case de reculegere din Italia – inclusiv schiturile, mănăstirile şi casele de primire – se pot transforma în locuri de refacere pe plan fizic, psihic şi spiritual. Ne dorim mult ca această tradiţie să fie reluată!
– Papa Francisc, se ştie, este iezuit şi, ca orice iezuit, poartă amprenta religioasă a Sfântului Ignaţiu şi a exerciţiilor spirituale. Credeţi că acest fapt îi va ajuta pe mulţi creştini să se apropie de practica şi cursurile de exerciţii spirituale?
– Desigur. Sfântul Părinte nu a vorbit direct întregii Biserici despre exerciţiile spirituale, dar din întregul său magisteriu, din intervenţiile sale, se simte abordarea iezuitică a Sfântului Ignaţiu. Îmi doresc mult ca în Dieceze şi în parohii, în „meniul spiritual”, să se revină la programarea unui astfel de timp cel puţin o dată pe an. Pentru preoţi şi seminarişti, ştim că se face. Este necesar, însă, să se facă şi pentru familii, pentru tineri şi animatorii pastorali, această oprire, această reflecţie, această recapitulare a ceea ce se celebrează şi se trăieşte. Cât ne priveşte pe noi, preoţii, există mereu pericolul teatrului, pericolul de a face lucrurile bine, dar pentru aparenţă şi fără interioritate.
– Ce roade spirituale aţi observat în viaţa persoanelor, în special a credincioşilor laici, care participă la exerciţiile spirituale?
– Am condus recent un curs de exerciţii împreună cu un grup de preoţi într-o Dieceză din sud. A fost un moment foarte emoţionant, de fraternitate, de har, însă în general exerciţiile spirituale sunt cu adevărat un „kairos”, un timp special pentru lucrarea lui Dumnezeu în noi. Unii îşi întăresc credinţa, alţii îşi rezolvă problemele vocaţionale sau redobândesc bucuria de a trăi, pentru că află în credinţă acea bucurie de care Papa ne vorbeşte în exortaţia sa, descoperă Evanghelia bucuriei! Aşadar, să ne închipuim cum este să te afli într-o casă de reculegere sau într-o mănăstire, în liniştea unui asemenea spaţiu, şi să simţi că Domnul este aproape de tine, că îţi dă putere să te confrunţi cu greutăţile vieţii pe care le aduce această societate definită „lichidă” şi relativismul moral, ca să duci Vestea cea Bună, să duci Evanghelia! Nu există o „clinică” mai bună decât o casă de spiritualitate!
