Invitaţie la seminarul de formare „Acţiunea Catolică şi parohia – în slujba comuniunii”
25.02.2015, Traian (Catholica) - În perioada 2-5 martie 2015, la Centrul „Gaudium et Spes” din loc. Traian, jud. Neamţ, se va desfăşura Seminarul de formare pentru asistenţii spirituali cu tema „Acţiunea Catolică şi parohia – în slujba comuniunii”, sub mottoul „Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos” (Col 3,15) organizat de Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO).
Acest seminar este adresat asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice din Diecezele şi Eparhiile unde aceasta este prezentă, cu intenţia de a fi o ocazie de reflecţie asupra dinamicii pastorale în comunităţile parohiale ale Bisericilor noastre locale, cu o atenţie specială referitoare la coresponsabilitatea laicilor şi a păstorilor. Pe lângă asistenţii spirituali ai Acţiunii Catolice sunt invitaţi la eveniment şi preoţi, diaconi sau seminarişti care doresc să aprofundeze această temă.
La Seminar va participa, ca invitat, Excelenţa Sa Ignazio Sanna, Arhiepiscop de Oristano, în anii anteriori asistent spiritual al Acţiunii Catolice Italiene. Mons. Ignazio Sanna, va avea o intervenţie cu tema „Misiunea asistentului spiritual în Acţiunea Catolică”. Un al doilea invitat va fi pr. Matteo Zorzanello, asistent spiritual al Acţiunii Catolice din Dieceza de Vincenza, care va avea o intervenţie cu tema „Asistenţi spirituali, laici, Acţiunea Catolică şi parohia”.
Preoţii, diaconii, seminariştii care doresc să participe la acest seminar sunt rugaţi să confirme participarea până la data de 27 februarie 2015 la adresa de email acro@actiuneacatolica.ro sau la pr. Felix Roca – asistent spiritual general al Acţiunii Catolice din România – 0741.501.481 / pr.felixroca@gmail.com.

