Comemorarea a 70 de ani de la deportările germanilor din Banat în URSS

09.03.2015, Timişoara (Catholica) - Duminică 8 martie 2015 a avut loc la în Domul „Sf. Gheorghe”, catedrala romano-catolică din Timişoara comemorarea a 70 de ani de la deportarea în URSS la munca „de reconstrucţie” (în fapt, la muncă forţată) a etnicilor germani din Banat, în covârşitoare parte romano-catolici, dar şi de evanghelici-lutherani de confesiune augustană. La 15 ianuarie 1945, la solicitarea lui Stalin şi a autorităţilor sovietice, dar şi cu consimţământul puterilor occidentale (Marea Britanie, SUA şi Franţa), a început deportarea şi din Banat a cetăţenilor români de etnie germană, în special a bărbaţilor de la 16-45 şi a femeilor de la 18-35 de ani, cu excepţia femeilor care aveau copii sub un an. Autorităţile române au conlucrat în această operaţiune cu cele sovietice, practic de ocupaţie, în Banat scăpând doar călugăriţele şi o parte dintre preoţi, pentru aceştia intervenind Episcopul dr. h.c. Augustin Pacha, Nunţiatura Apostolică şi Nunţiul de atunci, Arhiepiscopul Andrea Cassulo. Cu toate aceştia un număr de circa zece preoţi romano-catolici de etnie germană au fost deportaţi din judeţul Caraş-Severin, asigurând astfel asistenţa spirituală a conaţionalilor lor în condiţiile cele mai greu imaginabile trăite vre-odată de o fiinţă umană.

Din Banat au fost deportaţi atunci circa 33.000 de femei şi bărbaţi, germanii bănăţeni (mai ales şvabi, dar şi germani din Banatul Montan) dându-şi obolul cel mai mare de victime dintre conaţionalii lor din întreaga Românie. Urcaţi în vagoane pentru vite, fără hrană, apă ori căldură, mai bine de 70.000 de germani din România au fost deportaţi în URSS cu concursul direct al Armatei Roşii. Guvernul român transmisese deja în decembrie 1944 ordine telefonice inspectoratelor de poliţie din judeţe, pentru a organiza deportarea. Cetăţenii români de etnie germană au fost transportaţi în zona Doneţk sau chiar în Munţii Urali, ei lucrând circa 12 ore pe zi în minele de cărbuni sau de minereuri de fier, fără hrană, căldură ori asistenţă medicală corespunzătoare. Un număr de 5000 de persoane au murit în URSS din cauza condiţiilor, a extenuării şi a bolilor contactate. Începând din 1948 şi 1949 deportaţii au putut să se reîntoarcă în ţară, adesea însă autorităţile sovietice returnând „transporturile” în Germania de Est şi nu în România.

În condiţiile amintite, Episcopul de Timişoara, Augustin Pacha, a reuşit cu mari eforturi salvarea unei părţi a clerului şi a persoanelor consacrate de la deportare. Călugăriţele diferitelor ordine urmau a fi exceptate, însă novicele şi postulantele nu. Astfel, la Timişoara, în urma sugestiei unui ofiţer român, în ianuarie 1945 toate novicele şi postulantele au fost înveşmântate şi primite în Ordinul Surorilor de Notre Dame într-o singură noapte, tocmai pentru a putea fi salvate. Episcopul s-a deplasat personal, noaptea, la trenurile cu deportaţi pentru a-i mângâia şi pentru a le duce câte ceva, mai mult spiritual, pentru drum. Doar datorită bunăvoinţei soldaţilor români, care fuseseră puşi să păzească vagoanele de vite încărcate cu germani, el s-a putut apropia de garniturile de tren. În cursul anului 1945, în lunile mai (24-27) şi august (15-30) Episcopul s-a deplasat la Bucureşti în încercarea de a interveni pe lângă autorităţi pentru eliberarea din deportare şi repatrierea credincioşilor săi, dar nu numai. Din păcate nimeni, nici măcar regina-mamă şi Casa Regală, nu l-a primit pe bătrânul cleric catolic. În perioada reîntoarcerii multora dintre deportaţi în ţară, Episcopul Pacha împreună cu canonicul Josef Nischbach şi Sr. Dr. Hildegardis Wulff OSB au organizat o asociaţie semi-secretă „Heimkehrerhilfswerk” (Opera de Ajutorare a Repatriaţilor), care şi-a format puncte de primire în mai multe localităţi de graniţă din Moldova, Maramureş şi în Bihor, de-a lungul graniţei cu URSS şi Ungaria. Aceleaşi spirite caritabile au organizat în Timişoara şi Arad câte o grădiniţă-leagăn pentru micuţii rămaşi fără părinţi şi aparţinători, pe durata deportării părinţilor lor în URSS. Mai târziu, o dată cu arestarea tuturor iniţiatorilor acestei opere caritative stringente, comuniştii i-au acuzat de ajutorare a naziştilor, spionilor occidentali şi dezertorilor, condamnându-i la ani grei de închisoare în temniţele Jilavei, Aiudului, Sighetului şi la Mislea.

Acum, la şapte decenii de la această tragedie, la iniţiativa Asociaţiei Foştilor Deportaţi în URSS, a Forumului Democrat al Germanilor din Banat şi a Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, a avut loc o celebrare solemnă comemorativă în Domul din Timişoara, un moment evocator la sediul Forumului German din Timişoara, ambele încheiate cu binecuvântarea monumentului ridicat în curtea sediului Forumului în memoria victimelor deportării.

Programul comemorativ a început cu o Sfântă Liturghie pontificală celebrată de Excelenţa Sa Martin Roos, Episcop de Timişoara, în concelebrare cu pr. Johann Dirschl, Vicar general al Diecezei, şi pr. Nikola Lauš, cancelar diecezan. Pr. Bene Tamás, secretar episcopal şi ceremonier, a asigurat buna desfăşurare a celebrării. Celebrată în limba germană, Jertfa Euharistică a conţinut lecturile zilei, dintre care prima a fost citită de Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din jud. Caraş-Severin (Banatul Montan), iar cea de-a doua de Claudiu Călin, arhivist diecezan. Evanghelia a fost vestită în mod solemn de pr. Johann Dirschl. În predica sa, Episcopul locului a dezvoltat episodul reîntoarcerii din deportare a unei mame într-o localitate germană oarecare din pusta bănăţeană. Pe peronul gării, bunicii şi un copil de câţiva ani, aşteptau ca mama micuţului să se întoarcă. Coborând din tren, aceasta s-a aplecat cu dor de copilul ei pe care îl vedea pentru prima dată după trei-patru ani de zile. Bunica îl împinge uşor pe copil în faţă spunându-i: „Copile, du-te în calea ei. Aceasta este mama ta!” Copilul însă se sperie de necunoscuta care dă să îl îmbrăţişează, deoarece nu o cunoaşte nu îşi mai aduce aminte de ea. Episodul s-a repetat în foarte multe dintre satele bănăţene, Episcopul Roos precizând că trebuie să fi fost câteva mii de astfel de cazuri.

Scena a fost pictată de artistul plastic bănăţean Franz Ferch la rugămintea preotului Hans Schmidt din Teremia Mică. Artistul a realizat pictura, aceasta rămânând preţ de decenii ascunsă în casa parohială pentru a nu fi distrusă de comunişti şi pentru a nu crea preotului sau pictorului probleme. Ferch situează însă scena într-o casă, într-o locuinţă de creştini catolici unde discret, pe perete, în fundal se vede un suport pentru apă sfinţită. Credinţa creştină profundă şi speranţa în libertate şi în supravieţuirea dată numai de Dumnezeu au făcut ca mulţi dintre catolicii germani să supravieţuiască în acele condiţii drastice şi să ajungă acasă, fie şi măcar pentru a muri în patria lor. Dintre cei care au supravieţuit, mulţi au făcut promisiuni solemne de a merge an de an în pelerinaj la Maria-Radna sau de a oferi alte jertfe de mulţumire lui Dumnezeu pentru harul primit, pentru salvarea din pribegie şi foamete. În continuare, Episcopul a ţinut să evoce imaginea generaţiei bunicilor, a acelora care şi-au crescut nepoţii asigurându-le, în locul părinţilor deportaţi sau prizonieri, o casă, masă şi căldură părintească. Şi Excelenţa Sa, Martin Roos, a fost un astfel de copil, unul dintre miile din Banat care au avut parte de bunici devotaţi. Predica s-a încheiat cu îndemnul de a ne ruga pentru victime, de a ne ruga pentru bunici, dar şi pentru toţi cei care încă mai trăiesc, puţini la număr, şi care au trăit acele vremuri triste.

Sfânta Liturghie s-a bucurat, la final şi de participarea pr. Kovács Zsombor, parohul comunităţii evanghelice-lutherane din Timişoara, sosit după oficiul divin din biserica sa, vecină, pentru a participa la Liturghia comemorativă. Dintre participanţii de seamă, îi amintim aici mai ales pe membrii Asociaţiei Foştilor Deportaţi în URSS, conduşi de Ignaz Fischer. Au mai participat dr. Johann Fernbach, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat, Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan, Paul-Jürgen Porr, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, Hartmut Koschyk, deputat în parlamentul Germaniei şi responsabil federal pentru germanii expulzaţi şi expatriaţi, dar şi pentru minorităţile germane din Estul Europei, Excelenţa Sa Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Rolf Maruhn, consul al Germaniei la Timişoara şi Siegfried Geilhausen, vice-consul. Din partea autorităţilor române au participat Ovidiu Ganţ, deputatul minorităţii germane în Parlamentul României, Christiane Gertrud Cosmatu, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş şi Dan Diaconu, vice-primar al municipiului Timişoara.

Cadrul muzical al celebrării a fost asigurat de muzicienii membri ai corului „Chorus & Capella Cathedralis”, dirijaţi de prof. dr. Walther Kindl, domcapelmaistrul Catedralei romano-catolice. După Sfânta Liturghie participanţii s-au deplasat la sediul Forumului German unde a urmat partea de saluturi oficiale şi evocări a programului zilei. Hartmut Koschyk, în cuvântul său, a transmit salutul cancelarului Germaniei, Angela Merkel, ţinând să evoce totodată o serie de afirmaţii şi texte ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea referitoare la libertate, la demnitatea umană şi la respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, culturale şi lingvistice. O delegaţie notabilă a fost şi cea a Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan, organism care este în prezent condus de Rafael Mirciov. Domnia sa a evidenţiat faptul că după deportarea în URSS, realizată exclusiv pe criterii etnice, o parte din germanii repatriaţi au fost deportaţi încă o dată, între 1951-1956 în stepa Bărăganului, circa şase sute decedând în această a doua strămutare abuzivă. Un amplu discurs a fost şi acela al lui Ignaz Fischer, supravieţuitor al deportării şi martor ocular al multor orori, cuvântarea sa având un puternic caracter de mărturie şi expozeu al anilor de umilinţe şi chinuri din URSS, dar şi de condamnare a comunismului şi a complicităţii lumii aşa-zis „democratice şi civilizate” la crimele staliniste.

La final, întreaga audienţă s-a deplasat în curtea sediului Forumului Democrat al Germanilor din Timişoara pentru binecuvântarea monumentului ridicat în memoria victimelor deportării. Obeliscul, a fost ridicat pe cheltuiala Asociaţiei Foştilor Deportaţi în URSS, cu sprijinul Forumului Democrat al Germanilor din Banat şi al Asociaţiei Generale a Şvabilor Bănăţeni din Germania (Landsmannschaft der Banater Schwaben). Excelenţa Sa Martin Roos, a oficiat ritualul binecuvântării cu apă sfinţită a acestui loc al memoriei şi al rugăciunii, fiind asistat de pr. Johann Dirschl, Vicar general, de pr. Bene Tamás, secretar episcopal, dar mai cu seamă de pr. Kovács Zsombor, parohul comunităţii evanghelice-lutherane din Timişoara şi de pr. Walther Sinn, parohul comunităţii evanghelice-lutherane din Semlac şi responsabil cu pastoraţia credincioşilor evanghelici din judeţele Arad şi Timiş, ambii rostind, la rândul lor rugăciuni şi psalmi. La final, corul „Liderkranz” dirijat de dl. Arthur Funk a întonat cântecul deportaţilor „Tief in Russland, bei Stalino” (Departe în Rusa, la Stalino). Asociaţiile prezente, organizatorii momentului comemorativ, dar şi persoane private au depus coroane de flori la nou ridicatul monument. Comemorarea s-a încheiat cu o agapă în holul mare al sediului Forumului German. (text: Claudiu Călin; foto: Walther Konschitzky)

Imagini