Papa Wojtyla continuă să ne însoţească din cer
28.04.2015, Roma (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea continuă să ne însoţească „pe căile credinţei, speranţei şi iubirii”, a spus Cardinalul Stanislav Dziwisz, în predica la Liturghia celebrată în Bazilica San Pietro în dimineaţa zilei de luni, 27 aprilie 2015, cu ocazia primei aniversări a canonizării lui Karol Wojtyla. La Liturghia prezidată de Cardinalul Angelo Sodano a participat un grup mare de credincioşi din Cracovia, Dieceza natală a Sfântului Papă.
În predică, secretarul de o viaţă al Papei Ioan Paul al II-lea, Cardinalul Stanislav Dziwisz, a pus accentul pe învăţătura cea mai mare pe care ne-a lăsat-o Papa Wojtyla, luată din Conciliul Vatican II: „Sfinţenia nu este un privilegiu doar pentru puţini”, ci este „vocaţia universală a Poporului lui Dumnezeu”. Pentru actualul Arhiepiscop de Cracovia, Papa Ioan Paul al II-lea a fost „un om al rugăciunii, al contemplaţiei şi al acţiunii”, un „mistic al slujirii” îndrăgostit de Isus Cristos, şi această iubire „a luat forma unei slujiri neobosite a Bisericii şi a lumii”.
Sfântul Ioan Paul al II-lea, a continuat el, este „Papa Divinei Milostiviri”, o trăsătură care îl leagă strâns de Papa Francisc. Pentru amândoi, „în centrul vieţii Bisericii de astăzi” trebuie pusă „realitatea milostivirii divine şi umane”. Papa Wojtyla a fost şi profetic cu privire la căsătorie şi familie, la demnitatea vieţii umane, „în special a celei lipsite de apărare”. Cu toate acestea, a subliniat Cardinalul polonez, „nu trăim doar din amintiri”, există „noi provocări care ating Biserica”. „Dacă dorim să rămânem fideli moştenirii Papei Ioan Paul al II-lea, trebuie să mergem cu curaj pe calea iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, adică pe calea sfinţeniei. Aceasta este sarcina zilnică pusă înaintea noastră”.
„Avem în cer un mare mijlocitor pentru cauzele noastre personale, familiale şi sociale”. Papa Ioan Paul al II-lea a rămas „în mod diferit, dar mai profund, în viaţa Bisericii” şi „ne însoţeşte pe căile credinţei, speranţei şi iubirii”. Cardinalul a făcut referire şi la iubirea specială pe care Karol Wojtyla a avut-o pentru tineri, „străjerii dimineţii” pe care încă de la începutul pontificatului i-a definit „speranţa Bisericii”. „Cum să nu mulţumim astăzi, în această Bazilică, Papei Francisc pentru decizia de a trăi următoarea Zi Mondială a Tineretului cu el, peste un an, la Cracovia?” „Să deschidem larg porţile patriei Papei Ioan Paul al II-lea, să deschidem porţile pentru Petru al timpului nostru şi pentru mulţimile de tineri creştini. Dorim să împărtăşim credinţa noastră şi dorim să învăţăm de la ei entuziasmul credinţei”.