Festival la Amman: „Două sfinte din Ţara noastră Sfântă”
13.05.2015, Roma (Catholica) - Consiliul capilor Bisericilor Catolice din Ţara Sfântă a organizat un important festival pe 8 mai, la Colegiul Surorilor Rozariului, în vederea canonizării sr. Marie-Alphonsine Ghattas, respectiv a sr. Maria a lui Isus Răstignit, în Vatican, pe 17 mai. Prezenţi la festival au fost Vicarul patriarhal latin pentru Iordania, Episcopul Maroun Lahham; responsabila regională al Surorilor Rozariului, sr. Madeline Dababneh; conducătoarea mănăstirii din Shmeisani, sr. Michelin Ma’louf, reprezentanţi ai unor Biserici şi peste 3.000 de persoane.
Adresându-se impresionantei adunări, Episcopul Maroun a spus: „De secole această bucată de pământ a fost sfântă, dar niciodată nu a mai avut parte de canonizarea a două femei de aici”. Discutând despre semnificaţia sfinţeniei, el a adăugat: „Un sfânt nu este cineva care face miracole sau spune profeţii, ci care împlineşte voinţa lui Dumnezeu, trăieşte în harul lui Dumnezeu, se supune în toate zilele voii Sale”. Subliniind că sfinţenia nu este legată de preoţie, a spus că are de-a face în fapt cu Sacramentul Botezului, fiecare persoană botezată fiind chemată să devină sfântă prin viaţa pe care o duce. Şi a mai adăugat: „Toate drumurile duc la sfinţenie. Ceea ce este important este să trăim cu teama de Dumnezeu şi în supunere faţă de dumnezeirea Sa. Sfântul nu este o persoană ce nu păcătuieşte, ci una care îşi recunoaşte păcatele şi se căieşte de ele. Dumnezeu nu caută sfinţi ci păcătoşi, ca să facă sfinţi din ei.” Vicarul patriarhal a încheiat spunând: „Putem începe drumul spre sfinţenie trăind o viaţă normală. Nu suntem singuri, pentru că Domnul Isus este cu noi. Ne ştie, ne iartă şi are iubire nelimitată pentru noi.”
Festivalul intitulat „Două sfinte din Ţara noastră Sfântă”, care i-a avut pe pr. Rif’at Bader şi pe pr. Wisam Mansour ca maeştrii de ceremonie, a reunit procesiuni dedicate celor două sfinte, dar şi proiecţii de film despre viaţa lor. Au fost de asemenea cântate imnuri dedicate lor. Episcopul Maroun a lansat un imens rozariu din baloane, dând la final binecuvântarea.