Anunţuri din Dieceza de Timişoara
27.05.2015, Timişoara (Catholica) - 1. Conform tradiţiei locale, în duminica de după Solemnitatea Sfintelor Rusalii, când Biserica Romano-Catolică sărbătoreşte Sărbătoarea Sfintei Treimi, într-una din parohiile timişorene, prin rotaţie, se administrează Sfântul Sacrament al Mirului. În acest an momentul va fi celebrat la 31 mai 2015 în biserica parohială din Timişoara-Fratelia, unde în cadrul Sfintei Liturghii care va începe la orele 10.30 Mons. Johann Dirschl vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara va administra Sfântul Sacrament al Mirului celor 22 de tineri pregătiţi pentru aceasta.
2. Joi, 4 iunie 2015 se sărbătoreşte Preasfântul Trup şi Sânge a lui Cristos. Cu această ocazie în Catedrala Romano-Catolică din Timişoara începând cu orele 18.00 va avea loc o liturghie solemnă celebrată de către Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, la care vor participa preoţii şi credincioşii celor şapte parohii romano-catolice din Timişoara.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timişoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com