Hirotonire de diacon şi preot la Oradea
04.06.2015, Oradea (Catholica) - În cadrul Sfintei Liturghii de sâmbătă, 30 mai, din biserica Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe (biserica seminarului), Preasfinţia Sa Virgil Bercea a hirotonit un diacon şi un preot, aflăm de pe situl Eparhiei de Oradea, unde sunt furnizate şi câteva informaţii despre fiecare din cei doi.
Părintele diacon Vasile Dobrată, este originar din Obreja, jud. Alba. A studiat 2 ani de filosofie şi 4 de teologie la Facultatea Pio XI din Reggio Calabria, formându-se în Seminarul Arhidiecezan din aceeaşi localitate până în anul 2009. A urmat apoi cursurile Institutului Pontifical Oriental din Roma, făcând licenţa în Teologie Liturgică – absolvit în 2012.Este căsătorit şi are 1 băieţel. Părintele Sergiu Răzvan Dejeu, a fost trimis cu bursă de studii în Viena de către Preasfinţia Sa Vasile Hossu, episcop de Oradea până în anul 1997. Apoi s-a format la Seminarul din Viena şi actualmente îşi desfăşoară ministerul predând religia la anumite şcoli din Viena. A fost hirotonit diacon la data de 5 august 2014. Părintele este căsătorit şi are 2 fiice şi va activa ca preot misionar pentru românii din Viena.
Acelaşi sit, marcând finalul lunii mai, aminteşte despre celebrările găzduite de seminar în luna mariană: Rozariul, Acatistul Maicii Domnului şi Paraclisul. La acestea au participat şi credincioşi ai parohiilor Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe, Adormirea Maicii Domnului, precum asociaţiile Reuniunii Mariane, AGRU, Terţiarii Franciscani, Asociaţia Familiilor, Asociaţia Caritas Eparhial, ASTRU, Oratoriul Don Orione, elevii Liceului Greco-Catolic, studenţii laici ai Colegiului Sfânta Familie şi seminariştii.