Inaugurarea unui centru socio-educativ în cartierul Andrei Mureşanu
12.06.2015, Cluj (Catholica) - Un nou centru socio-educativ a fost inaugurat în parohia din cartierul Andrei Mureşanu din Cluj Napoca, în urma primirii unei case prin dorinţa testamentară a binefăcătoarei Florica Magdalena, trecută la Domnul. Evenimentul sfinţirii noului spaţiu a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 10 iunie 2015, şi a reunit credincioşii acestei comunităţi parohiale, în mod deosebit grupul de rugăciune al parohiei, cu preoţii lor: pr. paroh Mircea Marţian şi cei doi vicari, pr. Titus Sas şi pr. Florin Isac, citim în materialul de pe EparhiaClujGherla.ro.
Binecuvântarea a fost făcută de pr. Mihai Todea, Vicar General eparhial, după ce, mai întâi, s-a făcut Litania Sf. Iosif, patronul parohiei şi al Eparhiei de Cluj-Gherla, prin mijlocirea căruia s-a împlinit, cum a afirmat pr. Mircea, „un act al dreptăţii divine prin d-na Magdalena, pentru că, înainte de intrarea Bisericii Greco-Catolice în ilegalitate, parohia Andrei Mureşanu a avut o casă parohială pe str. Albinii nr. 10, casă ce nu a mai putut să fie recuperată”, acesta fiind un motiv în plus de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.
După binecuvântare s-a celebrat Parastasul pentru binefăcătoare, iar, în continuare, pr. Mircea a adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru acest „miracol al credinţei şi al rugăciunii” şi membrilor parohiei care s-au implicat în preluarea şi apoi renovarea şi amenajarea casei, cu menţiunea că totul a fost făcut fără a exista nicio finanţare de la vreun partener extern, totul a fost prin contribuţia credincioşilor parohiei, dovadă că „forţa noastră este forţa unei familii”. Legislaţia permite ca amenajările că continue pe verticală şi există deja un proiect de extindere şi etajare a casei, gândit şi propus de un credincios al parohiei în colaborare cu consiliul parohial.
Pr. Vicar Mihai Todea a mulţumit tuturor membrilor comunităţii şi preoţilor ei pentru această realizare, spunând: „Trebuie să avem încredere şi speranţă. Aşa cum încă de la momentul Unirii cu Roma din 1700, Biserica noastră a progresat treptat, la fel şi acum, în fiecare zi se produc schimbări în bine: se deschide o parohie, se binecuvântează un centru, o casă, se iniţiază o activitate, o construcţie şi, încetul cu încetul, ne dezvoltăm şi devenim nu ceea ce am fost, ci ceea ce Dumnezeu vrea să fim acum, în acest timp. Cu implicare, cu dorinţa de a-l preamări pe Dumnezeu, cu dorinţa de a contribui la mântuirea noastră şi a aproapelui nostru, cu siguranţă vom face ca Biserica să devină casa tuturor şi locul de mântuire al tuturor”.
Surpriza acestei inaugurări a fost sosirea Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, care, deşi aflat în mijlocul cursului de formare permanentă pentru preoţi în desfăşurare la Centrul iezuit Manresa, a dorit să se afle în mijlocul „familiei parohiale” din cartierul Andrei Mureşanu. „În săptămâna trecută am avut ocazia să fac un pelerinaj la Torino, am văzut Giulgiul din Torino şi am celebrat Sfânta Liturghie în Bazilica Santa Maria Ausiliatrice, unde mult timp a activat Don Bosco, şi am avut ocazia să vizităm acele prime oratorii în care Don Bosco strângea toţi copiii care se jucau pe străzi, indiferent de apartenenţa lor socială, şi astfel a început tradiţia oratoriilor.”
„De atunci, în Arhidieceza de Milano, întotdeauna când se construieşte o biserică are alături un oratoriu: este locul de educaţie nu doar al copiilor, este un bine pentru toate categoriile de vârstă. Am avut ocazia să merg şi în Dieceza de Brescia şi, de asemenea, am văzut credincioşii reuniţi pe categorii de vârstă şi petrecându-şi timpul împreună, ca o mare familie. Mulţumim pr. Mircea pentru preocuparea pe care a avut-o să se deschidă acest oratoriu şi să-l facem să devină activ, să fie un model şi pentru celelalte parohii ale Eparhiei noastre”. A urmat un nou moment de rugăciune, în timp ce PS Florentin a binecuvântat cu apă sfinţită pe toţi credincioşii şi preoţii prezenţi. Seara s-a încheiat printr-o agapă fraternă în curtea împodobită cu flori şi mult spaţiu verde.



