Papa Francisc: Să avem inima liberă pentru a primi harul lui Dumnezeu
15.06.2015, Vatican (Catholica) - Creştinul trebuie să înveţe să-şi păzească inima de „patimi” şi de „zgomotele păgâne” ca să fie atent şi să primească în orice clipă harul lui Dumnezeu, este îndemnul Papei Francisc din predica la Sfânta Liturghie celebrată luni, 15 iunie 2015, dimineaţă în capela Casei Santa Marta din Vatican. Comentând lecturile biblice ale zilei (2Corinteni 6,1-10 şi Matei 5,38-42), Sfântul Părinte a remarcat că există un moment potrivit pentru a primi de la Dumnezeu darul gratuit al harului, iar acel moment este „acum”. Creştinul trebuie să fie conştient de aceasta şi să aibă inima mereu gata pentru primirea acestui dar, o inimă eliberată de „zgomotul lumesc” care, în cele din urmă, este „zgomotul diavolului”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Din Scrisoarea a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Paul, Pontiful a scos în evidenţă îndemnul de a nu primi în zadar harul lui Dumnezeu, care, subliniază apostolul, se manifestă „acum”. Aceasta înseamnă, a continuat Sfântul Părinte, că „Domnul ne acordă harul Său în orice timp” şi că „darul Său este gratuit”. Să-l primim la rândul nostru, a îndemnat Papa Francisc, fiind atenţi şi la celelalte observaţii ale Sfântului Paul, care spune: „Noi nu dăm nimănui nicio ocazie de poticnire ca să nu fie defăimată slujirea noastră” (v. 3).
„Este poticnirea dată de creştinul care se declară creştin, merge la biserică şi la Sfânta Liturghie duminicală dar apoi nu trăieşte ca şi creştin, trăieşte lumesc sau păgân. Şi când o persoană este astfel, scandalizează. De câte ori nu am auzit în cartierele noastre sau la magazin: ‘Cutare sau cutare merge duminica la Liturghie dar apoi face aceasta şi aceasta’. Lumea se scandalizează. La aceasta se referă Apostolul Paul când spune: ‘să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar…’ Dar cum trebuie să-l primim? Mai întâi de toate, [trebuie primit] la ‘momentul potrivit’. Noi trebuie să fim atenţi ca să înţelegem timpul lui Dumnezeu, timpul în care Dumnezeu trece pe la inima noastră”.
Creştinul ajunge la pragul acestei atenţii dacă se pune în condiţia de „a-şi păzi inima”, „îndepărtând orice zgomot care nu vine de la Domnul”, îndepărtând „lucrurile care ne iau pacea”. O inimă eliberată de „patimi”, de acele patimi pe care în pagina Evangheliei Isus le cuprinde în expresia „ochi pentru ochi” şi răstoarnă perspectiva prin îndemnul de „a întoarce şi celălalt obraz” şi de a face două mii de paşi împreună cu cel care te constrânge să faci o mie (vv. 40-41). „A fi liber de patimi şi a avea o inimă smerită, o inimă blândă. Inima este păstrată de smerenie, de blândeţe, niciodată de lupte şi războaie. Nu, acestea sunt zgomote: e zgomotul lumesc, zgomotul păgân sau zgomotul diavolului. Inima în pace. ‘A nu da nimănui nicio ocazie de poticnire ca să nu fie defăimată slujirea noastră’, spune Apostolul Paul, dar se referă şi la slujirea mărturiei creştine, ca să nu fie defăimată.”
Creştinul trebuie să-şi păzească inima pentru ca să fie al lui Dumnezeu în orice situaţie sau, altfel spus, cum menţionează Sfântul Paul, „în necazuri, în nevoi şi strâmtorări, în bătăi, în închisori şi în răscoale, în osteneli, în vegheri şi în posturi” (vv. 4-5). „Dar este vorba de lucruri neplăcute – ar spune cineva – iar eu trebuie să-mi păzesc inima în acest fel ca să primesc gratuitatea şi harul lui Dumnezeu? Da”, a răspuns Pontiful. „Şi cum trebuie să o fac? O spune Sfântul Paul: prin curăţie, prin cunoaştere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul sfinţeniei (v. 6). Prin smerenie, bunăvoinţă şi îndelunga răbdare, care priveşte numai la Dumnezeu şi are inima deschisă faţă de Domnul care trece”.
