Condamnarea la moarte a Asiei Bibi a fost suspendată
23.07.2015, Roma (Catholica) - Judecătorii Curţii Supreme a Pakistanului au suspendat sentinţa la moarte a mamei creştine pakistaneze acuzată de blasfemie. Conform agenţiei Fides, judecătorii din Lahore au declarat ca „admisă” contestaţia făcută de avocatul Asia Bibi. Joseph Nadeem, director al Fundaţiei pentru Renaşterea Educaţiei, care este implicat în apărarea femeii, a afirmat că audierea „a avut loc într-o atmosferă calmă şi nu a fost prezent acolo nici un musulman extremist”.
„Astăzi s-a făcut un important pas înainte. Suntem foarte mulţumiţi. Acum este timpul să ne rugăm şi să cerem Domnului să înmoaie inimile celor implicaţi în acest caz, inclusiv ale judecătorilor, şi să ne rugăm să se facă dreptate şi Asia să fie eliberată. Ne rugăm ca Asia să fie întărită de harul Duhului Sfânt. Şi ne rugăm pentru eliberarea ei”, a spus Nadeem. Acuzaţiile de blasfemie au fost făcute în 2009, după o ceartă avută cu câţiva vecini, care au spus că ea i-ar fi insultat pe ei, religia lor şi pe profetul Mohamed. După câteva zile, plângerile au fost duse unui cleric musulman, urmând o revoltă, un grup de persoane venind la casa ei, bătând-o pe ea şi familia ei.
Asia Bibi a fost salvată de poliţie, dar la presiunea mulţimii a fost acuzată conform secţiunii 295C din codul penal din Pakistan (celebra lege anti-blasfemie). În 2010 a fost condamnată la moarte, iar în 2014 Curtea Supremă din Lahore a susţinut condamnarea ei. Pe plan internaţional s-au făcut numeroase apeluri pentru eliberarea ei, dat fiind că legile anti-blasfemie au fost folosite în trecut pentru a-i acuza în mod fals şi persecuta pe creştini.