Pr. Lombardi despre apelul Papei la solidaritate cu migranții
08.09.2015, Vatican (Catholica) - Apelul Papei Francisc adresat parohiilor și comunităților din Europa de a găzdui o familie de migranți este o chemare concretă la solidaritate și o pregătire cu adevărat creștină pentru apropiatul An Sfânt al Milostivirii. Într-o scurtă declarație dată în după-amiaza zilei de duminică, 6 septembrie 2015, după cererea Papei adresată tuturor parohiilor, comunităților călugărești, mănăstirilor și sanctuarelor de a oferi adăpost persoanelor care au fost forțate să migreze și care caută acum refugiu, pr. Federico Lombardi SJ, director al Biroului de Presă al Vaticanului, a declarat că Pontiful dorește cu adevărat ca apelul lui să ajungă în „întreaga Europă”, nu doar în câteva realități izolate.
Pr. Lombardi a arătat că Papa îndeamnă comunitățile catolice să ia inițiativa în primirea fraților noștri refugiați și migranți într-un moment în care gravitatea situației lor reprezintă cea mai urgentă problemă de rezolvat în prezent pe continent. El a evidențiat faptul că Pontiful face apel la solidaritate și la un răspuns creativ și generos acum când ne pregătim pentru Anul Jubiliar al Milostivirii, o pregătire care trebuie să prindă viață prin acțiuni concrete de caritate; Papa „nu se referă la pregătiri organizaționale sau logistice”.
Atunci când Sfântul Părinte vorbește parohiilor, a spus pr. Lombardi, chemarea lui este adresată comunităților parohiale întregi, inserate în realitățile locale, și nu doar preoților parohi și caselor parohiale. Comunitățile parohiale vor putea găsi cele mai bune căi de a transpune în viață această primire. Iar atunci când se adresează „comunităților călugărești”, pr. Lombardi a arătat că Papa folosește aceleași cuvinte puternice pe care le-a folosit când a vizitat „Centro Astalli” – centrul iezuit pentru refugiați din Roma – vorbind despre „mănăstiri goale”.
Sfântul Părinte a spus cu acea ocazie: „Domnul ne cheamă să trăim cu mai mult curaj și generozitate ospitalitatea în comunități, case și mănăstiri goale. Iubite persoane consacrate, mănăstirile voastre goale nu sunt de folos Bisericii dacă sunt transformate în hoteluri și aduc bani. Mănăstirile goale nu vă aparțin, ele sunt pentru Trupul lui Cristos, din care fac parte și refugiații… Nu este desigur un lucru simplu; necesită criterii și responsabilitate, dar și curaj” (10 septembrie 2013). În final, pr. Lombardi a explicat că cele „două parohii” din Vatican la care se referă Papa sunt parohia Santa Anna și Bazilica San Pietro. Acestea sunt realități extrem de diferite și fiecare dintre ele își va găsi propriul mod de a răspunde la apelul Pontifului.