Sinod 2015: Intervenția Cardinalului Robert Sarah

14.10.2015, Vatican (Catholica) - Prefectul Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor și-a făcut publică intervenția în Sinodul Episcopilor reunit în Vatican în aceste zile pe tema familiei. Cardinalul Robert Sarah a exprimat în fapt „trei gânduri”, pe care le redăm în continuare.

1) Mai multă transparență și respect între noi

Simt nevoia puternică de a invoca Duhul Adevărului și al Iubirii, izvorul paresiei în a vorbi și al umilinței în a asculta, care singur este capabil să creeze adevărata armonie în pluralitate. Spun sincer că în Sinodul anterior, în diferite probleme se simțea ispita de a ceda în fața mentalității lumii secularizate și a Occidentului individualist. Recunoscând așa-numitele „realități ale vieții” ca locus theologicus înseamnă a da speranță în puterea transformatoare a credinței și a Evangheliei. Evanghelia care odinioară a transformat culturile este acum în pericolul de a fi transformată de ele. Mai mult, unele dintre procedurile folosite nu păreau să urmărească îmbogățirea discuțiilor și a comuniunii, mai degrabă ele au promovat un mod de a vedea lucrurile specific anumitor grupuri din cele mai bogate Biserici. Acest lucru este contrar unei Biserici sărace, un semn profetic, plin de bucurie evanghelică, de contradicție pentru deșertăciunea lumească. Nici nu se înțelege de ce unele declarații care nu au fost împărtășite de o majoritate calificată la primul Sinod au ajuns totuși în Relatio și apoi în Lineamenta și în Instrumentum laboris, în timp ce alte probleme presante și foarte actuale (cum ar fi ideologia gender) au fost în schimb ignorate.

Prima speranță este așadar aceea ca în munca noastră să existe mai multă libertate, transparență și obiectivitate. De aceea, ar fi benefic să se publice rezumatele intervențiilor, pentru a facilita discuțiile și a evita orice prejudecăți sau discriminări în acceptarea declarațiilor Părinților sinodali.

2) Discernământul istoriei și al spiritelor

A doua speranță: ca Sinodul să își onoreze misiunea lui istorică și să nu se limiteze la a vorbi doar despre anumite probleme pastorale (cum ar fi posibilitatea Împărtășaniei pentru divorțații recăsătoriți), ci să îl ajute pe Sfântul Părinte să formuleze clar anumite adevăruri și îndrumări utile la nivel global. Pentru că există noi provocări față de Sinodul din 1980. Un discernământ teologic ne permite să vedem în timpurile noastre două amenințări neașteptate (aproape ca două „fiare apocaliptice”) amplasate la poli opuși: pe de o parte, idolatria libertății occidentale; pe de altă parte, fundamentalismul islamic – secularismul ateist versus fanatismul religios.

Pentru a folosi un slogan, ne găsim între „ideologia gender și ISIS”. Masacrele islamice și pretențiile libertine își dispută cu regularitate prima pagină a ziarelor. (Să ne amintim ce s-a întâmplat în 26 iunie!) Din aceste două radicalizări vin două amenințări majore la adresa familiei: dezintegrarea ei subiectivistă în Occidentul secularizat, prin divorțul rapid și ușor, avort, uniunile homosexuale, eutanasie etc. (a se vedea teoria gender, ‘Femen’, lobby-ul LGBT, Planned Parenthood…). Pe de altă parte, pseudo-familia islamului ideologizat, care legitimează poligamia, subordonarea femeii, sclavia sexuală, căsătoria copiilor etc. (a se vedea Al Qaeda, Isis, Boko Haram…).

Câteva indicii ne permit să intuim originea demonică comună a acestor două mișcări. Spre deosebire de Duhul Adevărului, care promovează comuniunea în diversitate (perichoresis), acestea încurajează confuzia (homo-gamia) sau subordonarea (poli-gamia). Mai mult, ele cer o regulă universală și totalitară, sunt violent intolerante, distrugătoare ale familiilor, ale societății și ale Bisericii, și sunt în mod deschis creștinofobe.

„Noi nu avem o luptă împotriva sângelui și trupului…” Trebuie să fim inclusivi și primitori față de tot ceea ce este uman; dar ceea ce vine de la dușman nu poate și nu trebuie să fie asimilat. Nu ne putem alătura lui Cristos și lui Beliar! Ceea ce au fost nazismul, fascismul și comunismul pentru secolul XX, sunt astăzi ideologiile occidentale privind homosexualitatea și avortul și fanatismul islamic.

3) A proclama și a sluji frumusețea monogamiei și a familiei

În fața acestor două provocări mortale și fără precedent („homo-gamia” și „poli-gamia”), Biserica trebuie să promoveze o adevărată „epifanie a familiei”. La aceasta trebuie să contribuie atât Papa (ca voce a Bisericii), cât și Episcopii și păstorii individuali ai turmei creștine: adică „Biserica lui Dumnezeu pe care și-a dobândit-o prin sângele propriului Fiu” (Faptele Apostolilor 20,28).

Trebuie să proclamăm adevărul fără teamă, adică Planul lui Dumnezeu, care este monogamia în iubirea conjugală deschisă față de viață. Având în minte situația istorică tocmai amintită, este urgent ca Biserica, la vârful ei, să declare definitiv voința Creatorului pentru căsătorie. Cât de mulți oameni de bunăvoință și bun simț se vor alătura în acest act luminos de curaj realizat de Biserică!

Împreună cu un cuvânt puternic și clar al Magisteriului Suprem, Păstorii au misiunea de a-i ajuta pe contemporanii noștri să descopere frumusețea familiei creștine. Pentru a face aceasta, trebuie mai întâi să promovăm tot ceea ce reprezintă o adevărată inițiere creștină a adulților, deoarece criza căsătoriei este în esență o criză a lui Dumnezeu, dar și o criză a credinței, și aceasta din cauza unei inițieri creștine infantile. Apoi trebuie să discernem acele realități pe care Duhul Sfânt le trezește deja pentru a revela adevărul despre familie ca o comuniune intimă în diversitate (bărbat și femeie), care este generoasă în dăruirea vieții. Noi, Episcopii, avem datoria urgentă să recunoaștem și să promovăm carismele, mișcările și realitățile eclesiale în care familia este arătată în adevărul ei, această minune de armonie, iubire față de viață și speranță în veșnicie, acest leagăn al credinței și această școală a iubirii. Și sunt atât de multe realități oferite de Providență, împreună cu Conciliul Vatican II, în care este prezent acest miracol!

Imagini