Pr. Cristian Ciobancă – un exemplu de credință vie și dăruire sinceră

05.07.2025, Zaragoza (Catholica) - Duminică, 29 iunie 2025, comunitatea catolică română din Zaragoza a trăit momente de profundă emoție și recunoștință, prilejuite de aniversarea a 25 de ani de slujire preoțească a pr. Cristian Ciobancă. Acest moment aniversar deosebit a reunit membri ai familiei, prieteni și credincioși din întreaga comunitate, într-o zi marcată de căldură sufletească și bucurie.
Sărbătoarea a început cu un pod de flori – un gest simbolic plin de lumină și frumusețe, care a dat tonul unei zile de neuitat. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată cu profundă evlavie de către pr. Cristian, moment în care întreaga comunitate s-a unit în rugăciune și mulțumire. Credincioșii au adus daruri la altar, semn al aprecierii și iubirii pentru păstorul care le este alături. Corul bisericii a îmbogățit Liturghia cu cântări alese, dând o notă aparte de solemnitate și înălțare spirituală. În omilia sa, pr. Cristian a rostit cuvinte pline de înțelepciune și sensibilitate, subliniind importanța valorilor autentice precum simplitatea, bunătatea și iubirea fără condiții. Cu o smerenie profundă, a încurajat pe toți să privească cu înțelegere spre semenii lor, amintind că fiecare om poartă în suflet propria poveste. A împărtășit, de asemenea, că își găsește inspirația chiar în comunitate – de la cei mai tineri până la cei vârstnici – care îl motivează să-și continue cu bucurie misiunea.
După celebrare, toți cei prezenți s-au adunat în sala de la subsolul bisericii pentru o agapă frățească, unde s-au bucurat de preparate tradiționale, pregătite cu multă grijă și generozitate. A fost un prilej de comuniune și întărire a legăturilor dintre membrii comunității, într-o atmosferă caldă, înveselită de muzică și momente de împărtășire sinceră. Cei 25 de ani de preoție ai pr. Cristian Ciobancă sunt o mărturie a unei vieți închinate slujirii lui Dumnezeu și semenilor – o viață trăită în răbdare, devotament și iubire creștină. Comunitatea catolică română din Zaragoza îi mulțumește cu inimă deschisă pentru că a fost si este un sprijin spiritual constant și o lumină călăuzitoare pentru mulți. Cu recunoștință și speranță, îi urăm pr. Cristian mulți ani binecuvântați, sănătate, har și putere în continuarea misiunii sale preoțești. (Alexandra Pal pentru Ercis.ro)