PS Claudiu: Tinerii sunt o mărturie pentru lumea de astăzi

05.07.2025, Cluj (Catholica) - Joi, 3 iulie 2025, Cluj-Napoca a găzduit Întâlnirea inter-eparhială a Tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla și din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș. Tema acestei întâlniri a fost „Curajul de a fi lumină”, iar citatul biblic – cuvântul lui Dumnezeu către tineri pentru această zi: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5,14). Tinerii au fost invitați, prin programul divers și bogat pregătit pentru ei de organizatori, ca împreună, alături de Ierarhii, preoții, persoanele consacrate, cu voluntarii care i-au însoțit pe traseul spiritual al întregii zile, să descopere în inima lor un loc în care locuiește Dumnezeu.
Întâlnirea s-a desfășurat, la orele dimineții, în curtea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Grupurile de tineri din Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla au fost întâmpinate de voluntari și li s-au oferit însemne ale întâlnirii, care le vor fi și dragi amintiri, între care ecusoane, tricouri cu chipul Cardinalului Iuliu Hossu. Aici, în „Grădina Cardinalului Iuliu Hossu”, care poartă încă urmele pașilor marelui Arhiereu – Păstor al Eparhiei de Gherla și de Cluj-Gherla între 1917-1948 -, a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și de Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș. Au asistat și zecile de preoți și preoți protopopi care au însoțit grupuri de tineri participanți la întâlnire. La altarul exterior pregătit pentru acest moment au concelebrat, alături de Ierarhi, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Traian Radu Coste Deak, Vicar judecătoresc la Episcopia din Cluj, și pr. Liviu Negrea, protopop de Făgăraș. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul format din tineri reuniți în jurul Surorilor Congregației Maicii Domnului, cor dirijat de sora Dominica CMD.
Înainte de binecuvântarea finală, Ierarhii s-au adresat sutelor de tineri prezenți cu un cuvânt de recunoștință și bucurie a comuniunii din această frumoasă zi de vară. Preasfinția Sa Claudiu, în calitate de gazdă, a mulțumit în mod deosebit Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș, pentru că și-a dat binecuvântarea pentru această continuare a Întâlnirilor inter-eparhiale începute în urmă cu câțiva ani și care continuă „în ciuda dificultăților”, ceea ce este „extrem de important”, și astfel se conferă comuniune și unitate Bisericii – adică tocmai valori în care a crezut și pe care le-a apărat Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, sub icoana căruia s-a desfășurat și această întâlnire din Anul ce îi este dedicat în România.
Episcopul de Cluj-Gherla a mulțumit, de asemenea, „părinților vicari, protopopi și preoți, pentru prezență și pentru implicarea exemplară”. O mulțumire specială a adresat preoților veniți din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și, de asemenea surorilor prezente și tuturor celor care sunt lângă tineri și îi îndrumă și îi însoțesc așa încât să fie o prezență vie în viața Bisericii. A mulțumit corului și sorei Dominica „pentru că ne-au ajutat să ne rugăm”, a mulțumit prof. Simona Gruian, director al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, pentru că a pus la dispoziția tinerilor clădirea Liceului în această zi – în ea s-au desfășurat atelierele din programul de după-amiază. „Simțim bucuria și farmecul Cerului aici, într-un «colț de rai» al Fericitului Cardinal Iuliu Hossu – este Grădina Cardinalului, dar și a noastră astăzi”. Calde mulțumiri a adresat Biroului pentru Pastorația Tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla și pr. Radu Tălpălariu, care îl coordonează, de asemenea Birourilor și structurilor din Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, pentru tot ceea ce fac pentru tineri. A mulțumit voluntarilor care s-au pregătit din timp pentru ca această zi să fie pentru toți „o zi minunată”.
Cea mai caldă mulțumire a adresat-o tinerilor, cărora le-a mulțumit „fiindcă sunteți o mărturie pentru lumea de astăzi, sunteți o mărturie și pentru mine, fiindcă sunteți tineri, frumoși, inteligenți, perfect inserați în lumea de astăzi, dar cu toate acestea știți, în mod discret, nu ostentativ, să dați mărturie despre Dumnezeu. Astăzi dați mărturie despre Dumnezeu prin prezența voastră”. Ierarhul a apreciat faptul că în lumea actuală există tineri – între ei, cei de față – „care se bucură nu doar de bucuria acestei lumi, ci se bucură și la o Sfântă Liturghie, se bucură și la atelierele care vor urma, se bucură să fie împreună, să se joace împreună poate, să vorbească împreună, să aibă activități împreună, să avem un concert, de exemplu, diseară, care e un concert modern, cu padre Guilherme și cu alte formații și grupuri care vor cânta, concert care are, în esența lui, un mesaj creștin. Și cred că aceasta schimbă totul. Aceasta cred că este menirea voastră: să fiți lumină și sare a pământului, să fiți din lumea aceasta, dar fără să îi aparțineți, să trăiți în această lume dar știind că voi aparțineți lumii lui Dumnezeu”.
S-a adresat tinerilor și Preasfinția Sa Cristian, care a adăugat mulțumirile sale, pe care le-a adresat mai întâi Preasfinției Sale Claudiu, preoților și tuturor celor implicați în organizarea întâlnirii. A mulțumit tinerilor, „pentru că acum, la început de vacanță – unii dintre voi ați scăpat de bacalaureat și vă pregătiți pentru admiterea la facultate -, începeți perioada de odihnă dar și de nou început în viața voastră cu Dumnezeu.” Preasfinția Sa Cristian a transmis tuturor „binecuvântarea, prețuirea și toată dragostea din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii noastre”. Mulțumind de asemenea tinerilor care au venit, i-a îndemnat ca plecând de la această întâlnire, de la călătoria lor spirituală „pe urmele Cardinalului Iuliu Hossu”, să ducă acasă din experiența trăită la Cluj, „din prieteniile pe care ni le vom face și le vom adânci între noi, și mai ales dintr-o experiență autentică, veritabilă, adevărată a întâlnirii cu Isus Domnul”.