Hramul bisericii „Cristos Rege” din Ploiești
24.11.2015, București (Catholica) - Duminică, 22 noiembrie 2015, romano-catolicii din Ploiești s-au aflat în sărbătoare. Celebrând hramul bisericii parohiale închinată lui Cristos, Regele Universului, comunitatea a privit din nou cu însuflețire spre cel străpuns și așezat pe cruce, spre cel care domnește slujind. La celebrare, informează Angelus.com.ro, au participat numeroși credincioși din comunitate, precum și oaspeți veniți din alte parohii. Preoții din Decanatul de Ploiești și din alte parohii au fost prezenți la rândul lor în semn de comuniune.
Celebrarea a fost prezidată de părintele Wilhelm Dancă, care în cadrul omiliei a vorbit despre Cristos care are o iubire ce slujește față de omenire. Regele divin conduce slujind, vestind o împărăție a dreptății, a iubirii, a păcii, opusă împărățiilor lumii clădite adesea pe violență, intoleranță, sau război. În fața diverșilor idoli propuși de lumea actuală, care nu-l eliberează ci-l constrâng pe om, părintele predicator i-a îndemnat pe cei prezenți să privească din nou spre Cristos, Regele Universului, singurul care poate elibera de orice idolatrie, cerând să vină împărăția lui, o împărăție veșnică.
Sfânta Liturghie a fost încununată cu un moment de adorație a Preasfântului Sacrament, în cadrul căreia a avut loc și consfințirea la Inima lui Isus. Cântările minunate au fost susținute de corul „Sfânta Cecilia” din cadrul parohiei. La final, părintele paroh și decan, Iosif Imbrișcă, a mulțumit celor prezenți, invitându-i pe oaspeți la o agapă frățească.



