PS Petru Gherghel în vizită la așezăminte călugărești în județul Neamț
27.11.2015, Iași (Catholica) - În ziua de marți, 24 noiembrie 2015, Preasfințitul Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași, însoțit de către pr. Alois Fechet, Vicar episcopal pentru viața consacrată, a efectuat o vizită la patru așezăminte călugărești din județul Neamț: Congregația „Fiii Iubirii Milostive” de la Târgu Neamț, Congregația „Surorile Slujitoarele Săracilor” și Congregația „Micile Slujitoare ale lui Cristos Rege” din Piatra Neamț, precum și așezământul monahal al Surorilor Benedictine Contemplative de clauzură din mănăstirea „Maica Unității” de la Viișoara. Această vizită se înscrie în programul stabilit privind inițiativele care se desfășoară la nivel diecezan în cadrul Anului dedicat Vieții Consacrate, aflăm de pe Ercis.ro.
Așa cum s-a procedat și în alte cazuri din lunile anterioare, vizita la fiecare congregație a început cu un salut spontan de întâmpinare a oaspeților după care Preasfințitul i-a invitat pe toți cei prezenți în capela mănăstirii pentru câteva momente de reculegere și rugăciune în fața Preasfântului Sacrament. După reflecția și rugăciunea specifică și adaptată de Preasfințitul pentru fiecare comunitate în parte, atât membrii institutului, cât și alți angajați sau voluntari prezenți, au primit binecuvântarea arhierească, menționându-se că ea include și gândul și rugăciunea Papei Francisc pe care păstorul Diecezei l-a întâlnit personal de mai multe ori la Roma cu ocazia desfășurării Sinodului din octombrie dedicat familiei și problemelor ei.
Toți cei prezenți s-au îndreptat apoi într-o sală comună unde a urmat un schimb de păreri, membrii congregațiilor având posibilitatea să-și prezinte activitățile proprii, succesele și bucuriile, dar și dificultățile inerente care de cele mai multe ori se refereau la situațiile materiale și financiare care devin din ce în ce mai problematice, mai ales din cauza lipsei de implicare și sprijin din partea autorităților locale și de resort. PS Petru a scos în evidență aportul deosebit de prețios pe care îl au persoanele consacrate implicate pe plan social, caritativ și educativ și și-a exprimat speranța că anul viitor evaluarea activităților desfășurate de către persoanele consacrate va avea din partea statului și o apreciere ce se va manifesta și printr-un sprijin material substanțial. Vizitele se încheiau cu oferirea din partea Preasfințitului a unui album comemorativ de la beatificarea Episcopul martir Anton Durcovici și cu însemnarea unui gând în cartea de oaspeți.
Primul popas al Preasfințitului a fost la Congregația „Fiii Iubirii Milostive”, care doar de circa două săptămâni s-au stabilit la Târgul Neamț, venind de la parohia Barticești, unde au fost prezenți și au activat peste 10 ani. Superiorul comunității este pr. Fernando Manni, iar pr. Iosif Ghența a fost numit recent numit administrator parohial. Prin achiziționarea și restructurarea casei de pe terenul aferent de 3.000 mp din strada Prof. Ungureanu se intenționează în viitorul apropiat inițierea și desfășurarea unor activități cu preoți bolnavi sau în vârstă, conform specificului congregației. Sugestiile oferite în acest sens de către Preasfințitul Petru vor contribui desigur la realizarea grabnică a acestui proiect atât de urgent și necesar.
Următoarea vizită a fost făcută la Congregația „Surorile Slujitoarele Săracilor” din Piatra Neamț, care desfășoară o activitate socială, caritativă și educativă conform carismei fondatorului, Fericitul Vincenzo Cusmano, beatificat la 30 octombrie 1983 împreună cu fericitul Ieremia Valahul, cunoscut ca fiind „medicul săracilor” și renumit prin inițiativa „boccone del povero” (bucățica rezervată săracilor). Activitatea surorilor se desfășoară la grădinița cu program prelungit, unde sunt mai multe grupe de copii de vârste diferite provenind în majoritate din familii sărace și chiar din mediul rromilor. Responsabila casei, sr. Monica Gabor, a explicat modul în care personalul calificat, surorile, precum și mulți voluntari se implică profesional în această operă de educație, dar și în îngrijirea și susținerea familiilor sărace și cu mulți copii; circa 70 de persoane primesc zilnic de luni până vineri alimente sau hrană gătită.
Al treilea popas, tot la Piatra Neamț, a fost făcut la surorile Congregației „Cristos Rege”, care de câțiva ani desfășoară activitate socială și în parohia Gherăești, la Căminul de persoane bolnave sau în vârstă. Copiii de la grădinița de care se ocupă surorile împreună cu personalul calificat și cu alți voluntari l-au salutat pe Preasfințitul, i-au cântat diferite cântece sau i-au recitat poezii. La rândul său, Preasfințitul i-a stimulat să învețe o poezie simplă ce se referea la frumusețea și gingășia mamei. Toți s-au bucurat de iconițele distribuite de Episcop și au promis că se vor ruga pentru cei care îi sprijină în educarea și formarea lor pentru viață. Surorile au prezentat modul de desfășurare a activităților în centru dar și implicarea lor în parohie și pe teren, vizitând la domiciliu familii sărace, persoane bolnave sau în vârstă cărora le duc alimente și îmbrăcăminte sau oferind-le ocazional în centru un prânz.
Ultima vizită a avut loc la mănăstirea de clauzură „Maica Unității” a Surorilor Benedictine Contemplative. Deși ele mai fuseseră vizitate în vara aceasta, având în vedere modul de viață retrasă și de singurătate în care ele trăiesc, Preasfințitul a ținut să mai vină odată la Viișoara pentru a lua act de condițiile dificile în care viețuiesc și se sacrifică, dată fiind și lipsa vocațiilor, dar și pentru a le încuraja, arătându-le că nu sunt părăsite, și confirmând totodată prețuirea Bisericii pentru un astfel de trăire sacrificială. Preasfințitul a dorit să o contacteze telefonic și pe sr. Cristina Pirro, maica abatesă de la Arpino, Italia, cu care a discutat diferite probleme privind prezentul și viitorul acestei structuri în cadrul Diecezei.
