Papa la finalul vizitei în Africa: Fiți artizanii înnoirii țării voastre
30.11.2015, Bangui (Catholica) - În timpul Liturghiei finale din prima sa vizită în Africa, Papa Francisc i-a invitat pe creștinii din Republica Centrafricană să fie misionari în națiunea lor, aducând înnoire în mijlocul suferințelor și speranța pentru viața veșnică. „Creștini din Republica Centrafricană, fiecare dintre voi este chemat să fie, cu perseverența credinței sale și cu angajarea sa misionară, artizan al reînnoirii umane și spirituale a țării voastre. Subliniez, artizan al reînnoirii umane și spirituale”, a afirmat Pontiful pe 30 noiembrie, pe stadionul Barthélémy Boganda din Bangui.
„Dragi centrafricani, priviți spre viitor și, întăriți de distanța deja parcursă, angajați-vă ferm să începeți un nou capitol în istoria creștinismului din țara voastră, pentru a aduce noi orizonturi, pentru a explora noi profunzimi”, a spus Sfântul Părinte. Predica sa a fost centrată pe prima lectură a zilei, în care se vede „entuziasmul și impulsul misionar” al Sf. Paul din cuvintele „Cât de frumoase sunt picioarele celor care aduc vești bune!” (Rom 10,15). Aceste cuvinte inspiră recunoștință pentru credința primită, de asemenea inspirându-ne pe noi „să reflectăm cu uimire la marele efort misionar care – nu cu mult timp în urmă – a adus bucuria Evangheliei în această minunată patrie.”
„Este bine, mai ales când timpurile sunt dificile, când încercările și suferințele nu lipsesc, când viitorul este nesigur și ne simțim obosiți, temând că nu vom reuși, este bine să ne unim în jurul Domnului, așa cum facem astăzi, pentru a ne bucura de prezența Sa, de viața nouă și de mântuirea pe care ne-o propune, ca un alt mal spre care trebuie să tindem.” Pontiful a explicat apoi că „malul” se referă la viața veșnică. „Această privire îndreptată spre lumea viitoare a susținut mereu curajul creștinilor, al celor mai săraci, al celor mai mici, în pelerinajul lor pământesc. Această viață veșnică nu este o iluzie, nu este o fugă de lume; ea este o realitate puternică ce ne cheamă și ne angajează la perseverență în credință și în iubire.”
A subliniat că în eforturile spre viața veșnică noi suntem chemați să ne transformăm de acum viețile, ale noastre și ale celor din jurul nostru. „Cei care cred primesc însăși viața lui Cristos, care le permite să îl iubească pe Dumnezeu și pe semeni într-un mod nou și să ducă la nașterea unei lumi înnoite de iubire.” A invitat apoi la recunoștință față de Dumnezeu, „pentru prezența Sa și pentru forța pe care ne-o dă în cotidianul vieților noastre când experimentăm suferința fizică sau morală, un necaz, un doliu; pentru actele de solidaritate și de generozitate de care ne face capabili; pentru bucuria și iubirea pe care le face să strălucească în familiile noastre, în comunitățile noastre, în pofida, uneori, a mizeriei, a violenței care ne înconjoară sau a fricii de ziua de mâine; pentru curajul pe care-l pune în sufletele noastre de a voi să creăm legături de prietenie, de a dialoga cu acela care nu este ca noi, de a ierta pe cel care ne-a făcut rău, de a ne angaja în construirea unei societăți mai drepte și fraterne în care nimeni nu este abandonat.”
De asemenea a invitat la cere de iertare către Domnul „pentru prea multele rezistențe și pentru încetinelile în a da mărturie Evangheliei. Fie ca Anul Jubiliar al Milostivirii, tocmai început în țara voastră, să fie ocazie pentru aceasta. Și voi, iubiți centrafricani, trebuie să priviți mai ales spre viitor și, întăriți de drumul deja parcurs, să decideți cu hotărâre să parcurgeți o nouă etapă în istoria creștină a țării voastre, să vă lansați spre noi orizonturi, să mergeți mai în larg, în ape adânci.” La final a îndemnat ca, „după exemplul apostolului, să fim plini de speranță și de entuziasm față de viitor”, și a cerut Fecioarei Maria, care „a împărtășit suferințele pătimirii împărtășește acum bucuria perfectă cu Fiul său, să vă ocrotească și să vă încurajeze pe acest drum de speranță. Amin.”

