Papa Francisc: În Anul Milostivirii, să nu încetăm să ne convertim
06.12.2015, Vatican (Catholica) - Nu trebuie să încetăm să ne convertim, Anul Sfânt al Milostivirii să ne ajute la aceasta, la a înainta pe calea mântuirii, le-a spus Papa Francisc înainte de rugăciunea Angelus credincioșilor reuniți în Piața San Pietro, în care se află deja Ieslea de și Pomul de Crăciun. Sfântul Părinte a lansat după rugăciune un apel pentru Conferința despre schimbările climatice de la Paris, și a amintit a 50-a aniversare a ridicării excomunicărilor reciproce dintre catolici și ortodocși. Vă oferim textul discursului Pontifului după traducerea apărută pe Ercis.ro, semnată de pr. Mihai Pătraşcu.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În această a doua duminică din Advent, Liturghia ne pune la școala lui Ioan Botezătorul, care predica „un botez de convertire pentru iertarea păcatelor” (Luca 3,3). Și noi probabil ne întrebăm: „De ce ar trebuie să ne convertim? Convertirea se referă la cel care din ateu devine credincios, din păcătos se face drept, dar noi nu avem nevoie, noi suntem deja creștini. Deci suntem în ordine”. Și acest lucru nu este adevărat. Gândind astfel, nu ne dăm seama că tocmai din această prezumție – că suntem creștini, toți buni, că suntem în ordine – trebuie să ne convertim: din supoziția că, până la urmă, este bine așa și nu avem nevoie de nicio convertire.
Dar să încercăm să ne întrebăm: chiar este adevărat că în diferitele situații și circumstanțe ale vieții avem în noi aceleași sentimente ale lui Isus? Este adevărat că simțim cum simte Isus? De exemplu, când îndurăm vreo greșeală sau vreun afront, reușim să reacționăm fără animozitate și să iertăm din inimă pe cel care ne cere iertare? Cât de dificil este să ierți! Cât de dificil! „Ai să mi-o plătești!”: aceste cuvinte vin dinăuntru! Când suntem chemați să împărtășim bucurii sau dureri, știm cu sinceritate să plângem cu cel care plânge și să ne bucurăm cu cel care se bucură? Când trebuie să exprimăm credința noastră, știm să facem aceasta cu curaj și simplitate, fără să ne rușinăm de Evanghelie? Și astfel putem să ne punem atâtea întrebări. Nu suntem în ordine, mereu trebuie să ne convertim, să avem sentimentele pe care le avea Isus.
Glasul Botezătorului încă strigă în pustiurile actuale ale omenirii, care sunt – care sunt pustiurile de astăzi? – mințile închise și inimile împietrite, și ne provoacă să ne întrebăm dacă efectiv parcurgem drumul corect, trăind o viață conform Evangheliei. Astăzi ca și atunci, el ne avertizează cu cuvintele profetului Isaia: „Pregătiți calea Domnului!” (v. 4). Este o invitație urgentă să ne deschidem inimile și să primim mântuirea pe care Dumnezeu ne-o oferă neîncetat, aproape cu încăpățânare, pentru că ne vrea eliberați din sclavia păcatului. Însă textul profetului dilată glasul, prevestind că „orice om va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (v. 6). Și mântuirea este oferită oricărui om și oricărui popor, nefiind exclus nimeni, fiecăruia dintre noi.
Niciunul dintre noi nu poate spune: „Eu sunt sfânt, eu sunt perfect, eu sunt deja mântuit”. Nu. Mereu trebuie să primim această ofertă a mântuirii. Și pentru aceasta este Anul Milostivirii: pentru a merge înainte pe acest drum al mântuirii, acel drum pe care ni l-a învățat Isus. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască prin intermediul lui Isus Cristos, unicul mijlocitor (cf. 1Timotei 2,4-6). De aceea, fiecare dintre noi este chemat să-l facă cunoscut pe Isus celor care încă nu-l cunosc. Însă aceasta nu înseamnă a face prozelitism. Nu, înseamnă a deschide o poartă. „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Corinteni 9,16), declara Sfântul Paul.
Dacă nouă Domnul Isus ne-a schimbat viața și ne-o schimbă ori de câte ori mergem la El, cum să nu simțim pasiunea de a-l face cunoscut celor pe care-i întâlnim la locul de muncă, la școală, în bloc, în spital, în locurile de întâlnire? Dacă privim în jurul nostru, găsim persoane care ar fi disponibile să înceapă sau să reînceapă un drum de credință, dacă ar întâlni creștini îndrăgostiți de Isus. N-ar trebui și n-am putea să fim noi acei creștini? Vă las întrebarea: „Eu sunt cu adevărat îndrăgostit de Isus? Sunt convins că Isus îmi oferă mântuirea?” Și, dacă sunt îndrăgostit, trebuie să-l fac cunoscut. Dar trebuie să fim curajoși: să nivelăm munții orgoliului și ai rivalității, să umplem găurile săpate de indiferență și de apatie, să îndreptăm cărările lenei noastre și ale compromisurilor noastre.
Să ne ajute Fecioara Maria, care este Mamă și știe cum să facă aceasta, să dărâme barierele și obstacolele care împiedică convertirea noastră, adică drumul nostru în întâmpinarea Domnului. El singur, numai Isus, poate da împlinire tuturor speranțelor omului!
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Urmăresc cu atenție vie lucrările Conferinței despre climă care se desfășoară la Paris și îmi revine în minte o întrebare pe care am pus-o în Enciclica Laudato si’: „Ce tip de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi, copiilor care cresc?” (nr. 160). Pentru binele casei comune, al nostru al tuturor și al generațiilor viitoare, la Paris orice efort ar trebui să se îndrepte spre atenuarea impactelor schimbărilor climatice și, în același timp, spre contrastarea sărăciei și spre înflorirea demnității umane. Cele două alegeri merg împreună: oprirea schimbărilor climatice și contrastarea sărăciei pentru ca să înflorească demnitatea umană. Să ne rugăm pentru ca Duhul Sfânt să lumineze pe cei care sunt chemați să ia decizii așa de importante și să le dea curajul de a ține mereu drept criteriu de alegere cel mai mare bine pentru întreaga familie umană.
Mâine este a cincizecea aniversare a unui eveniment memorabil dintre catolici și ortodocși. La 7 decembrie 1965, în ajunul încheierii Conciliului Vatican II, cu o Declarație comună a Papei Paul al VI-lea și a Patriarhului ecumenic Atenagoras, erau șterse din amintire sentințele de excomunicare pronunțate între Biserica din Roma și cea din Constantinopol în 1054. Este cu adevărat providențial ca acel istoric gest de reconciliere, care a creat condițiile pentru un nou dialog între ortodocși și catolici în iubire și în adevăr, să fie amintit chiar la începutul Jubileului Milostivirii. Nu există drum autentic spre unitate fără cerere de iertare adresată lui Dumnezeu și între noi pentru păcatul dezbinării. Să-l amintim în rugăciunea noastră pe iubitul Patriarh ecumenic Bartolomeu și pe ceilalți conducători ai Bisericilor Ortodoxe, și să cerem Domnului ca relațiile dintre catolici și ortodocși să fie mereu inspirate de iubirea fraternă.
Ieri la Chimbote (Peru), au fost proclamați fericiți Mihai Tomaszek și Zbigniew Strzałkowski, franciscani conventuali, și Alessandro Dordi, preot fidei donum, uciși din ură față de credință în 1991. Fidelitatea acestor martiri în urmarea lui Isus să ne dea forță nouă tuturor, dar în special creștinilor persecutați în diferite părți ale lumii, să mărturisim cu curaj Evanghelia. Vă salut pe voi toți, pelerini veniți din Italia și din diferite țări – există multe steaguri – îndeosebi corul liturgic din Milherós de Poiares și pe credincioșii din Casal de Cambra, Portugalia. Salut participanții la întâlnirea Mișcării de Angajare Educativă a Acțiunii Catolice, credincioșii din Biella, Milano, Cusano Milanino, Nettuno, Rocca di Papa și Foggia; pe miruiții din Roncone și pe cei ce urmează să primească Mirul din Settimello, orchestra muzicală din Calangianus și corul din Taio. Urez tuturor o duminică frumoasă și o bună pregătire pentru începutul Anului Milostivirii. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
