Papa Francisc a aprins luminile de la ieslea din Assisi
07.12.2015, Assisi (Catholica) - Sâmbătă după-masa, în timpul unei transmisiuni video din Vatican, Sfântul Părinte a aprins simbolic luminile bradului și ieslei de Crăciun din piața din fața Bazilicii minore Sf. Francisc de Assisi. Anul acesta ieslea a fost instalată într-o barcă ce a adus în siguranță migranți din Tunisia pe insula Lampedusa. Ceremonia de aprindere a luminilor a avut loc la finalul Liturghiei prezidate în Bazilica minoră de Arhiepiscopul Georg Ganswein, prefect al Casei Pontificale. Între participanții la ceremonia de aprindere a luminilor s-au aflat 31 de refugiați asistați de Caritas Assisi.
În video-mesajul său, Pontiful a subliniat că Isus este mereu cu noi, inclusiv în momentele dificile. Atrăgând atenția asupra numărului mare de persoane decedate în mare, a spus: „acestea sunt acum cu Domnul”. „El a venit să ne dea speranță, iar noi trebuie să primim această speranță. A venit să ne spună că este mai tare ca moartea, că este mai mare decât orice ticăloșie. A venit să ne spună că este milostiv, iar în acest timp al Crăciunului vă invit să vă deschideți inimile spre milostivire, spre iertare. Nu este ușor să ierți aceste masacre. Nu este ușor.”
Pontiful a mulțumit gărzilor de coastă, „instrument de speranță care îl aduce pe Isus”, „semănători de speranță”. Sudul Italiei, a mai explicat el, s-a demonstrat a fi un exemplu de solidaritate pentru întreaga lume. „Tuturor refugiaților vă spun cu cuvintele profetului: Ridicați-vă capetele, Domnul este aproape – și cu El tăria, mântuirea și speranța. Inima este probabil îndurerată, dar capul este ridicat în speranța în Domnul. Tuturor refugiaților și tuturor celor din garda de coastă: vă îmbrățișez și vă doresc un Crăciun Sfânt, plin de speranță și tandrețe dinspre Domnul.”

