Mărturia unui Episcop chinez de 81 de ani (I)
04.02.2016, Roma (Catholica) - Episcopul Julius Jja Zhiguo are 81 de ani și de acum nu mai ține socoteala de câte ori au venit ca să îl ia pentru a-l duce în închisoare sau în „reședință supravegheată”. Ultima dată s-a întâmplat anul trecut. Gianni Valente l-a intervievat pentru Vatican Insider pe Episcopul Diecezei de Zhengding, din provincia Hebei. Redăm în continuare prima parte a interviului, apărut în traducerea pr. Mihai Pătrașcu pe Ercis.ro.
– Ați fost consacrat în 1980. Cum ați sintetiza, în puține cuvinte, această lungă experiență de păstor al Bisericii în Chine?
– Viața mea înseamnă a vorbi despre Isus. Nu am altceva de spus și de făcut. Toată viața mea, fiecare zi, folosește numai pentru a vorbi despre Isus altora. Tuturor.
– Și funcționarilor care din când în când vin să vă ia și vă închid în unele locuri?
– Desigur. Îmi amintesc de unul dintre ei. Era un om bun. După atâta timp petrecut împreună ca să vorbim, la sfârșitul vieții sale mi-a spus că avea dorința de a fi botezat. Apoi acel lucru nu s-a petrecut. Dar a murit în pace.
– Vă numesc „Episcopul navetist din închisoare”. De câte ori v-au ținut în detenție?
– Nu am ținut numărul. În ultimii doi ani s-a întâmplat rar. Dar înainte erau perioade în care veneau ca să mă ia de mai multe ori în aceeași lună.
– Este adevărat că ultima dată s-a întâmplat anul trecut?
– Da, în mai. Dar m-au lăsat să mă întorc pentru liturghia de la Rusalii.
– Ce s-a întâmplat? Și cum a fost?
– M-au dus într-o reședință, un hotel. Și nu mi-au făcut nimic special. În acele zile m-am rugat, am citit, am celebrat Liturghia și am vorbit cu ei. Ei repetau că nu trebuie să fac ceea ce am făcut.
– Dar ce ați făcut?
– Am hirotonit preoți. Am repetat că aceasta este viața mea, munca mea. Preoții sunt hirotoniți de Episcop, iar Episcopul sunt eu, nu pot să fac nimic. Dacă nu îi hirotonesc eu, nu îi hirotonește nimeni. Ei repetau: «Nu, tu nu ești Episcop, nu ai aprobarea guvernului». Și atunci eu răspundeam: «Dar da, eu sunt Episcop. Poporul lui Dumnezeu mă recunoaște ca Episcopul său legitim. Și chiar Papa.» Am continuat să repetăm aceste lucruri mult timp. Dar fără a ne certa, fără a ne agita, vorbind cu liniște. La sfârșit m-au dus din nou acasă. Am rămas în pace.
– Și în alte dăți a fost așa?
– Motivele sunt mereu aceleași. Eu nu fac nimic împotriva nimănui. Nu vreau să sfidez guvernul, nu am nimic împotriva guvernului și nu vorbesc rău despre ei. Dar sunt un Episcop al Bisericii Catolice. Și ei vin să mă ia mereu pentru că eu fac lucrurile pe care trebuie să le facă Episcopii.
– Ce impresie aveți despre funcționarii care se ocupă de Dvs?
– Nu știu ce să facă cu mine. Îmi vorbesc despre această independență și autonomie de Roma. Atunci eu le spun că nu este posibil, pentru că eu sunt un Episcop catolic și a fi în comuniune deplină cu Episcopul de Roma face parte din credința catolică. Însă ei nu cunosc natura Bisericii, deci când le spun cu simplitate aceste lucruri rămân uluiți și nesiguri, și nu știu cum să mă ia.
– Așadar, nu știu bine despre ce se vorbește.
– Exact. Repetă anumite formule și anumite slogane pe care le-au spus ca ei să le spună despre independența de Roma, de Vatican, dar se vede că fac aceasta ca un act de datorie. Singuri desigur nu pot reuși să își imagineze natura proprie a Bisericii Catolice și misterul ei. Se gândesc la Biserică precum la un aparat politic. Și atunci ajung în interpretări eronate. Eu repet că lucrurile pe care le fac sunt lucrurile obișnuite ale Bisericii noastre, fac parte din credința noastră, din viața noastră. Chiar dacă mă duceți în închisoare, am repetat de atâtea ori, lucrurile rămân așa, iar eu nu pot să fac nimic.
– Cum ați trăit anii persecuțiilor, în timpul Revoluției Culturale?
– Problemele mari au început când eu eram seminarist. Din 1963 până în 1978 am fost la muncă silnică în locuri pierdute, reci și neprimitoare.
– Ce anume a păstrat credința Dvs?
– Ne era suficient să îl avem pe Dumnezeu în inimă. Acest lucru m-a însoțit și m-a păzit în tot acel timp. Deci este lucrarea Sa, nu meritul meu. Au fost multe dificultăți, dar Dumnezeu era lângă mine, și acest lucru era suficient. Eram liniștiți, pentru că încredințam Domnului totul. Uneori se întâmplă că și dificultățile pot să ne facă să creștem în încredere și în iubirea față de Isus.
– După sfârșitul „timpurilor dificile”, ați fost hirotonit mai întâi preot și apoi Episcop, la distanță de puțin timp. Cum s-a întâmplat?
– Am primit hirotonirea episcopală pentru Dieceza de Zhengding și după ce am avut mandatul apostolic de la Sfântul Scaun am mers la Biroul de afaceri religioase, spunându-le că eram un Episcop. Mi-au râs în față, spunând că în China nimeni nu poate exercita funcția Episcopului, dacă nu îl recunoaște guvernul. În schimb credincioșii mă recunosc ca Episcop. Funcționarii politicii religioase nu știu ce să facă cu mine.
– Mulți continuă să spună că în China sunt „două Biserici”, una fidelă față de Papa și cealaltă supusă guvernului. Cum sunt lucrurile?
– Problema este că unii extremiști de stânga au încercat să ducă Biserica chineză pe drumul independenței, autonomiei și separării de Papa și până când lucrurile nu sunt clarificate, rămân motive de dezbinare. Papa invită mereu la unitate și la reconciliere. Și atunci trebuie găsit modul de a desface acest nod. Deoarece credincioșii refuză pe cei care cu privire la aceste lucruri se arată ambigui.
– În afară de influențele politicii religioase există alți factori de dezbinare?
– Există și factori interni. Există de exemplu cazul atâtor Episcopi care înainte au fost hirotoniți fără consensul Papei și apoi au cerut să fie legitimați. Sunt sinceri și în comuniune deplină cu Papa, și totuși există preoți care nu acceptă aceasta. Alimentează suspiciuni cu privire la acei Episcopi și la preoții lor, condamnă pe alții punând la îndoială autenticitatea credinței lor, creează diviziuni peste diviziuni prezentându-se în manieră mândră ca singurii credincioși autentici.
– Scrisoarea către catolicii chinezi a Papei Benedict al XVI-lea în China au primit-o și au respectat-o toți, sau vreunul a pus-o deoparte?
– Papa Benedict ne-a îndemnat să ne unim. Dar apoi cu privire la acea scrisoare au fost unii care au alimentat confuzia răspândind interpretări contradictorii, mai ales în anumite locuri ale comunităților clandestine. Noi am respectat scrisoarea, lăsând deoparte interpretările eronate care încurcă inimile credincioșilor. Am respecta la literă ceea ce spune Papa: reconciliere cu toți cei care sunt în comuniune cu Episcopul de Roma.
– Reușiți să urmăriți magisteriul Papei Francisc? Care dintre sugestiile sale vi se par mai importante pentru Biserica din China?
– Îl urmărim în fiecare zi, tot ceea ce face sau ceea ce spune. Toți sunt uimiți de cuvintele sale și de gesturile cu care exprimă caritatea și predilecția față de cei săraci, față de cei suferinzi și cei răniți de viață. Sunt lucruri care în China au un mare impact, în toți.
– Papa Francisc a spus de mai multe ori că are intenția de a dialoga cu guvernul și ar vrea să îl întâlnească și pe președintele Xi Jinping. Ar fi un lucru bun?
– Desigur, ca început este un lucru foarte bun. Apoi desigur va trebui să se privească la fapte, dincolo de cuvinte. Dar a se vedea și a vorbi este mai bine decât a nu se vedea, pentru că numai văzându-se și vorbindu-și se pot înfrunta problemele.
