Fostul rector al Colegiului Nord American numit Episcop
09.03.2016, Vatican (Catholica) - Mons. Jim Checchio, care a fost mai bine de un deceniu rector al Colegiului Pontifical Nord American din Roma, până acum cinci săptămâni, a fost numit Episcop de Metuchen, New Jersey. La 49 de ani, acesta îi va succeda Episcopului Paul Bootkoski, care a păstorit Dieceza timp de 14 ani. Formată în 1981, după împărțirea Diecezei de Trenton, Dieceza de Metuchen este relativ tânără, având 650.000 de credincioși în aproximativ 90 de parohii.
Hirotonit în 1992, Jim Checchio a făcut studiile la Roma. Apoi a revenit în Dieceza de Camden, ca secretar al Episcopului James T. McHugh, deținând diferite poziții, de la vice-cancelar diecezan și director cu comunicațiile, la vicar episcopal cu problemele administrative. A fost și administrator și vicar parohial în mai multe parohii din Jersey. Episcopul ales este alumn al Universității Pontificale Sf. Toma de Aquino din Roma, unde a obținut doctoratul în drept canonic în 1998. În 2003 a revenit la Colegiul Pontifical Nord American ca vice-rector, iar în 2005, la 39 de ani, a devenit rector. Sub el seminarul a cunoscut un timp de creștere și expansiune.
Conform declarației Colegiului Nord American, noul rector, rev. Peter Harman, a spus: „Episcopul ales Checchio a slujit foarte bine Colegiul Nord American în ultimii 12 ani, nefiind o surpriză faptul că Sfântul Părinte i-a cerut să slujească Biserica în funcția de păstor”. Papa Francisc a acceptat cererea de retragere a Episcopului Bootkoski care a atins vârsta cerută, adică de 75 de ani.

