Papa Francisc s-a întors în Roma după o săptămână de exerciții spirituale
11.03.2016, Vatican (Catholica) - După ce au petrecut o săptămâna într-o localitate din afara Romei reflectând asupra unor întrebări cheie din Evanghelie, în cadrul exercițiilor lor spirituale din Postul Mare, Papa Francisc și membrii Curiei Romane s-au întors vineri, 11 martie 2016, în Vatican. Papa s-a urcat într-un autocar cu 20 de locuri și ferestre fumurii în jurul orei 10.40 a.m., pentru întoarcerea sa din Ariccia în Vatican. După ce a salutat credincioșii adunați ca să își ia rămas bun de la el, Pontiful a fost escortat la autocar de Jandarmeria Vaticanului. Autocarul lui a fost urmat de altele patru în care se aflau alți membri ai Curiei Romane care au participat și ei la exercițiile spirituale.
Aceștia împreună cu Papa au petrecut zilele de 6-10 martie reflectând asupra temei: „Întrebările directe ale Evangheliei”. Conduse de pr. Ermes Ronchi, din cadrul Slujitorilor Mariei, reflecțiile s-au centrat pe 10 întrebări din Evanghelie, cum ar fi: „De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?” (Marcu 4,40) și „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?” (Ioan 8,10). Exercițiile spirituale de cinci zile au avut loc la Casa Divin Maestro, un centru de exerciții spirituale din Ariccia, localitate aflată la 25 km în afara Romei.
Este al treilea an consecutiv în care Papa Francisc alege ca exercițiile spirituale ale Curiei să aibă loc într-o locație în afara Romei. A luat inițial această decizie pentru a întări aspectul spiritual al acelor zile și pentru a evita ispita de a continua munca. Exercițiile spirituale ale Curiei Romane urmează modelul trasat de Sf. Ignațiu de Loyola. Papa Pius al XI-lea a fost un mare admirator al fondatorului Societății lui Isus, proclamându-l în 1922 patron al exercițiilor spirituale. În 1929, același Papă a dat Enciclica Mens Nostra, despre promovarea exercițiilor spirituale, în care a anunțat și decizia de a ține exerciții spirituale anuale în Vatican. La început acestea erau în prima săptămână din Advent, dar au fost mutate în Postul Mare de Fericitul Papă Paul al VI-lea, în 1964.

