Omagii aduse Maicii Angelica, fondatoarea EWTN (I)
28.03.2016, Irondale (Catholica) - Născută Rita Rizzo, pe 20 aprilie 1923, puțin ar fi prezis că această fetiță dintr-o familie problematică din Canton, Ohio, va ajunge să fondeze nu unu ci două ordine religioase, precum și cea mai mare rețea media religioasă. Viața ei a fost marcată de multe încercări, dar și de un profund „da” spus la orice simțea că îi cere Dumnezeu. „Părinții mei au divorțat pe când aveam 6 ani. Atunci a început totul”, spunea Maica Angelica într-un interviu din 2001. „Mama mea și eu eram disperate, mutându-ne dintr-un loc în altul, sărace, înfometate și abia supraviețuind.”
Semințele vocației au fost primite într-o vindecare de care a avut parte ca tânără. Suferea de o gravă durere la stomac când ea și mama ei au mers la Rhoda Wise, o persoană din Canton căreia mulți îi atribuiau puteri vindecătoare. Wise i-a dat Ritei o novenă la Sf. Tereza de Lisieux. După nouă zile de rugăciune, durerea Ritei a dispărut: fusese vindecată. „În acea zi am devenit conștientă de iubirea lui Dumnezeu pentru mine și am început să fiu însetată după El”, povestea Maica Angelica. „Tot ce mi-am dorit după vindecare a fost să mă dedic lui Isus.” Și s-a dăruit lui Isus. Pe 15 august 1944, la vârsta de 21 de ani, a intrat în ordinul sărmanelor clarise ale Adorației Perpetue din Cleveland, luându-și numele sub care o știe lumea întreagă – sora Maria Angelica a Bunei Vestiri.
Un incident major a pus în mișcare încrederea ei fermă în Providență. „În 1946 am fost aleasă ca una dintre surorile fondatoare ale unei noi mănăstiri [Santa Clara] în orașul meu natal, Canton, Ohio”, spunea Maica Angelica în interviul amintit. „Într-o zi, în anii 1950, munca mea era să frec podelele din mănăstire. Spre deosebire de Sf. Tereza, foloseam o mașină electrică de frecat podelele. Într-o clipă, mașina a scăpat de sub control. Am alunecat pe podeaua udă și am fost trântită de perete.” După doi ani, rana s-a înrăutățit încât sr. Mary Angelica nu mai putea să își îndeplinească îndatoririle. Aflată în spital, înaintea operației, i s-a spus că sunt șanse 50/50 să nu mai umble vreodată. „M-am panicat și am făcut un târg cu Dumnezeu”, povestea Maica. „I-am promis că dacă îmi va permite să umblu din nou, îi voi construi o mănăstire în sud. Dumnezeu și-a ținut promisiunea, iar prin Providența divină, la fel și eu.”
La puțin timp după, i-a prezentat superiorului ei dorința aceasta. Confruntată cu două cereri de la două călugărițe diferite de a începe separat mănăstiri, Maica Veronica a găsit următoarea soluție: a trimis două scrisori în aceeași zi. Cererea cu dorința sr. Maria a Crucii a fost trimisă Episcopului de Saint Cloud, Minnesota, iar cea cu dorința sr. Maria Angelica Episcopului Thomas Toolen de Mobile-Birmingham, Alabama. Prima care avea să primească răspuns pozitiv, putea să facă temelia mănăstirii; cealaltă să abandoneze ideea. Providența a făcut ca Arhiepiscopul Toolen să răspundă primul, legând-o pe sr. Angelica de Alabama. Pe 3 februarie 1961, după diferite probleme medicale și piedici pe drum, Roma i-a dat sr. Maria Angelica permisiunea pentru mănăstirea Fecioarei Îngerilor din Irondale. Pe atunci populația catolică în regiune era de 2%.
Maica Angelica a fost mereu un vorbitor cu carismă. Discursurile ei convingătoare despre credință au ajuns la urechile celor implicați în radio, respectiv televiziune. În 1969 a început să înregistreze conferințe spirituale în format audio pentru distribuire largă. A înregistrat primul ei program radio în 1971. Încurajată de prietenul și patronul Bill Steltemeier, din Nashville, după șapte ani a început un program pentru televiziune. Nu a luat mult să apară ideea unui apostolat media catolic.
Folosind un studio secular pentru a produce programele pentru o rețea creștină de televiziune prin cablu, într-o zi din 1978 Maica Angelica a auzit că postul deținut de studio va transmite un program pe care îl considera problematic. „Când am auzit că postul va transmite un film cu blasfemii, l-am înfruntat pe managerul postului și am obiectat. Mi-a ignorat protestul, așa că i-am spus că mă voi duce în altă parte să îmi fac casetele. Mi-a spus: ‘Dacă părăsești acest studio, părăsești televiziunea’.” Replic ei a fost: „Îmi voi face una a mea!” Această decizie a dus în timp la apariția EWTN-ului. Surorile și-au transformat într-o primă etapă garajul într-un studio de televiziune. Lansarea a avut loc în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august 1981. Garajul acela a fost primul studio de televiziune și apoi sediul central pe perioada primilor pași ai EWTN-ului.
Ordinul Maicii, Sărmanele Clarise ale Adorației Perpetue, care și-a început existența în Irondale cu cinci surori, s-a mutat și extins în 1999 în mănăstirea de la Sanctuarul Preasfântului Sacrament din Hanceville. Sărmanele Clarise și-au mai deschis case în Texas și în Arizona. Comunitatea din Hanceville s-a extins cu sosirea surorilor de la mănăstirea Sf. Iosif al Adorației din Charlotte, sub conducerea Maicii Dolores Maria. Aceasta, care înainte să devină călugăriță a lucrat la EWTN, a descris moștenirea spirituală a Maicii Angela ca fiind străduința constantă de a răspunde zilnic voinței lui Dumnezeu.
„Când Maica a avut primul atac cerebral, în 2001, multă lume spunea ‘ce păcat’, căci era o voce a credinței catolice. Dar credința ne spune că toți acești 14 ani nu au fost risipiți în van. Probabil lucrarea ei cea mai profundă a avut loc în acest timp, în tăcerea și suferința ei. Cred că este adevărat. Domnul i-a oferit acest timp pentru a sta închisă în patul ei și a avea timp de rugăciune profundă, de mijlocire și de suferință pentru Biserică și pentru lume, pentru ordinul nostru, pentru rețeaua EWTN și pentru multe altele. Și pentru suflete. Nu vom ști decât în veșnicie valoarea acestor ultimi ani.”
Maica Marie Andre, acum superioara mănăstirii Fecioarei Solitudinii a Sărmanelor Clarise, a vorbit și ea despre dedicarea Maicii Angelica pentru planul lui Dumnezeu. „Nu i-a fost niciodată teamă de eșec, ci doar teama de a nu urma voința lui Dumnezeu. Maica descria (voința) ca un tren cu mai multe vagoane. ‘Da’-ul este locomotiva, toate celelalte fiindu-i atașate. Dacă nu ar fi spus ‘da’, nici mănăstirile și nici rețeaua de televiziune nu ar fi existat.” Sanctuarul Preasfântului Sacrament continuă să atragă mii de vizitatori anual.
Imagini
