Cardinalul Dolan la întoarcerea din Irak
13.04.2016, Erbil (Catholica) - Înainte să plece din zona kurdistană a Irakului, Cardinalul Timothy Dolan a stat de vorbă cu CNA despre ce l-a impresionat mai mult în aceste zile. Prelatul a făcut parte din delegația CNEWA (Catholic Near East Welfare Association), alături fiindu-i printre alții și Episcopul William Murphy de Rockville Centre. Timp de trei zile au văzut diverse proiecte finanțate de CNEWA și au căutat să cunoască nevoile refugiaților de aici. În cadrul vizitei au fost la Erbil, dar și în Dohuk.
Întrebat de impresiile strânse în aceste zile petrecute în Irak, Cardinalul Dolan a spus: „Mai întâi este sentimentul de tristețe și de sobrietate legat de cele trăite de acești oameni. Și-au pierdut casele, case deținute de familiile lor de secole, secole și secole. Și-au pierdut siguranța, au pierdut sentimentul stabilității care este atât de necesar existenței umane. Există deci pe de o parte această tristețe și sobrietate. Dar apoi sar în cealaltă extremă și spun că nu și-au pierdut simțul speranței. Nu și-au pierdut credința.”
Prelatul american a vorbit pentru CNA și despre dorința oamenilor de a merge acasă. „Nu ne spun: luați-ne în America. Spun: dorim să mergem acasă! ne puteți ajuta să mergem acasă?” Nu știu cât le va fi exilul, dar până atunci caută să se îngrijească așa cum pot mai bine. Văd de credință, de educație, de sănătate, hrană, adăpost și protejarea copiilor. „Sunt elementele de bază pentru civilizație.” Unul dintre Episcopii auxiliari din Irak, de pe lângă Patriarhul caldeean Louis Sako, a spus că ar fi vrut ca această vizită a delegației americane să fi avut loc mai rapid și SUA să fi ajutat mai mult. „Ne-am fi dorit și să noi să fi fost mai rapidă și cu siguranță să facem mai mult”, a admis Cardinalul Dolan. „Am spus de la început că nu am venit ca cei ce știu totul, ca niște experți. Am venit să ascultăm și să învățăm. Trebuie să nu ne fie teamă să le cerem americanilor noștri să fie mai generoși cu asociațiile caritabile, care fac multe pentru cei de aici și a căror muncă este foarte apreciată.”
Arhiepiscopul de New York a admis că trebuie muncit mai mult pentru a face cunoscută cauza celor din Orientul Mijlociu. „Trebuie să facem aceasta și de aceea am învățat. Acum ne putem întoarce cu ceva mai multă credibilitate, deoarece am fost aici. […] I-am întâlnit, i-am îmbrățișat, i-am ascultat, am intrat în casele lor. Ei au devenit parte din noi.” Ce vor face concret întorși în SUA? Prelatul a spus: „Avem deja predici pentru șase luni. Avem materiale pentru blog pe șase luni. Avem articole pentru reviste pentru șase luni. Și trebuie să vorbim cu oamenii noștri, trebuie să le amintim (de cei de aici). Aceasta înseamnă a fi catolici.”