Papa Francisc: Cunoașterea este goală dacă nu conduce la iubire
27.04.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a afirmat astăzi, la audiența generală de miercuri, că dacă cineva este expert în cunoașterea Legii Domnului și aderă strict la reguli nu înseamnă neapărat că știe cum să iubească și cum să îi slujească pe ceilalți. „Nu este automat ca acela care frecventează casa lui Dumnezeu și cunoaște toate rubricile liturgice, cunoaște toată teologia, din cunoaștere să rezulte în mod automat iubirea: iubirea are un alt drum, este nevoie de inteligență, dar și ceva în plus.”
În timp ce cunoașterea și cultul sunt bune, sunt false dacă nu sunt „traduse în slujirea altora”, a subliniat Papa Francisc. „Să nu uităm aceasta niciodată: în fața suferinței atâtor oameni epuizați de foame, de violență și de nedreptăți, nu putem rămâne spectatori. A ignora suferința omului, ce înseamnă? Înseamnă a-l ignora pe Dumnezeu! Dacă eu nu mă apropii de acel bărbat, de acea femeie, de acel copil, de acel bătrân sau de acea bătrână care suferă, nu mă apropii de Dumnezeu.” Audiența generală de astăzi a continuat seria privind milostivirea în Scriptură, în contextul Jubileului Milostivirii.
Pontiful s-a oprit asupra pasajului din Luca în care Isus povestește parabola Bunului Samaritean. După ce le spune mulțimilor că trebuie să îl iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată forța și cu toată mintea, și să își iubească aproapele ca pe sine însuși, Isus este întrebat de un învățător al Legii cine este aproapele. Ceea ce caută acesta, a spus Pontiful, este „o regulă clară care să îi permită să îi clasifice pe ceilalți în ‘aproapele’ și ‘non-aproapele’, în cei care pot să devină aproapele și în cei care nu pot să devină aproapele”.
Isus răspunde cu o parabolă cu un preot, un levit și un samaritean. Primii doi sunt legați de cultul la templu, în timp ce al treilea, samariteanul, este un „evreu schismatic, considerat ca un străin, un păgân și un necurat”. Papa a subliniat că Legea Domnului îi obliga pe preot și pe levit să îl ajute pe omul rănit și aflat în suferință, dar totuși amândoi trec fără să se oprească. Samariteanul cel disprețuit, pe de altă parte, nu trece pe lângă omul rănit, ci arată compasiune. „Iată diferența. Ceilalți doi ‘au văzut’, însă inimile lor au rămas închise, reci. În schimb inima samariteanului era sintonizată cu însăși inima lui Dumnezeu.”
Și a explicat apoi: compasiunea „este o caracteristică esențială a milostivirii lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi este milă de noi. Ce înseamnă? Pătimește cu noi, suferințele noastre El le simte. Compătimire înseamnă ‘a pătimi cu’. Verbul indică faptul că viscerele se mișcă și freamătă la vederea răului omului. Și în gesturile și în acțiunile bunului samaritean recunoaștem acțiunea milostivă a lui Dumnezeu în toată istoria mântuirii. Este aceeași compătimire cu care Dumnezeu vine în întâmpinarea fiecăruia dintre noi: El nu ne ignoră, cunoaște durerile noastre, știe câtă nevoie avem de ajutor și de mângâiere.”
Din parabola Bunului Samaritean a concluzionat: „Toate acestea ne învață că mila, iubirea, nu este un sentiment vag, ci înseamnă a ne îngriji de celălalt până acolo încât să plătim personal. Înseamnă a ne compromite făcând toți pașii necesari pentru ‘a ne apropia’ de celălalt până la întruchiparea cu el: ‘să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți’. Iată porunca Domnului. […] Această parabolă este un cadou minunat pentru noi toți, este și o angajare! […] Toți suntem chemați să parcurgem același drum al bunului samaritean, care este figură a lui Cristos: Isus s-a aplecat asupra noastră, s-a făcut slujitorul nostru și astfel ne-a mântuit, pentru ca și noi să ne putem iubi așa cu ne-a iubit El, în același mod.”
Imagini
