Cardinalul Turkson: Persoana umană este centrală grijii pentru creație
02.09.2016, Vatican (Catholica) - În contextul în care catolicii și ortodocșii s-au unit pe 1 septembrie pentru a celebra o Zi de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, Cardinalul Peter Turkson a amintit că persoana umană trebuie să fie în centrul eforturilor pentru un mediu mai bun. „Este foarte simplu: în inima dezvoltării se află persoana umană. De aceea Papa Benedict s-a referit la dezvoltare ca la o vocație. Este o vocație pe care noi, oamenii, o avem și este în esență un element spiritual”, a spus prelatul pentru CNA. „Este foarte important ca să avem o perspectivă clară legat de ce facem, legat de demnitatea oamenilor, de relațiile lor și de relația cu Dumnezeu.”
Cardinalul a subliniat că trebuie să nu se uite că „aducând slujire în orice țară, oricărei persoane, noi căutăm să îmbunătățim chipul lui Dumnezeu care există deja în acea persoană”. Prelatul a făcut aceste afirmații în ziua când Papa Francisc a dat mesajul pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, instituită în 2015, la puțin timp după publicarea enciclicii „Laudato Si'”. Cardinalul este președintele ales al noului Dicaster pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale. A fost unul dintre colaboratorii importanți la scrierea enciclicii amintite. Noul dicaster va intra în vigoare din 1 ianuarie 2017, Cardinalul urmând să vegheze asupra implicării Sfântului Scaun în teme legate de migrație, sclavie, sărăcie și excluziune, precum și de conflictele armate și dezastrele naturale.
La conferința de presă din 1 septembrie, pe marginea mesajului Papei Francisc pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației, Cardinalul Turkson a subliniat că grija pentru creație este grijă pentru oameni: „Când rănim pământul, îi rănim de asemenea pe săraci, pe care Dumnezeu îi iubește fără limite”. „Ni se cere deci să completăm faptele milei trupești și sufletești cu grija pentru casa noastră comună”, a spus prelatul, referindu-se la sugestia unei a opta fapte de milă. Întrebat dacă știa despre această „a opta faptă de milă”, Cardinalul a spus că nu a discutat anterior cu Papa despre ea.
Când vine vorba de exemple despre cum se pune ființa umană și demnitatea umană în centrul la tot ce facem, Cardinalul Turkson a indicat spre Maica Tereza, ca figură cheie. Maica Tereza va fi canonizată duminica aceasta. „Acum, cu Maica Tereza, celebrarea sfințenia ei peste câteva zile devine o mare invitație pentru noi toți să cunoaștem semnificația sprijinirii vieții noastre de slujire, de toate felurile, cu o profundă viață personală de spiritualitate și rugăciune”, a spus el. „Îi mulțumim deci Maicii Tereza pentru exemplul pe care ni-l dă tuturor.”
