Concertul MUSIC CAMP 2016 la Iași
12.09.2016, Iași (Catholica) - Pentru a șaptea oară, Catedrala romano-catolică Sfânta Fecioară Maria, Regină, din Iași, a fost gazda concertului coral-instrumental MUSIC CAMP, susținut vineri, 9 septembrie 2016, de către aproximativ 200 de elevi ieșeni, acompaniați de orchestra de cameră a Filarmonicii „Moldova”. Elevii au participat, în perioada 4-9 septembrie 2016, la tabăra de muzică corală și instrumentală City Day Camp 2016, organizată la Iași de către Music Camp International în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Tabăra de muzică a fost coordonată de o echipă care a inclus și profesori de muzică din Statele Unite ale Americii, aflăm de pe Ercis.ro.
Orele de cor și cursurile de instrumente s-au desfășurat în incinta Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași, fiind conduse de Connie Fortunato, dirijoare a corului și președinte fondator al „Music Camp International”. Încununarea orelor de pregătire a fost concertul din Catedrala ieșeană. În deschiderea concertului, au luat cuvântul Genoveva Farcaș, inspector școlar general adjunct, și pr. Benone Lucaci, paroh și decan de Iași, care a transmis salutul PS Petru Gherghel și al PS Aurel Percă, Episcopi de Iași. Concertul este la a șaptea ediție, fiind organizat în Catedrală din anul 2010, și a fost transmis în direct prin internet, prin intermediul sistemului video montat în catedrală, care poate fi accesat în pagina http://media.ercis.ro/catedralamare.html. În anul 2016, tabere Music Camp au fost programate la Cluj-Napoca (14-18 martie), Brașov (26 iunie – 1 iulie), Făgăraș (4-8 iulie), și Iași (4-9 septembrie).

