Binecuvântarea Casei de Discernământ „Sfântul Alois Guanella” din Iași
27.09.2016, Iași (Catholica) - După Liturghia celebrată miercuri, 21 septembrie 2016, în capela căminul de bătrâni „Sfântul Iosif” din Iași, PS Petru Gherghel a prezidat și celebrarea de binecuvântare a Casei de Discernământ „Sfântul Alois Guanella”. Sfântul Alois este părintele și fondatorul Congregației Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe și al Slujitorilor Carității. Pr. Bakthis Walagan Alphonse, Slujitor al Carității, însoțit de pr. Ciro Atanasio, consilier general în Congregația Slujitorii Carității, împreună cu cinci tineri care doresc să pășească pe urmele Sfântului Alois completează mozaicul operelor de caritate în România, începute în anul 1993 și, în cadrul Sfintei Liturghii, au cerut în mod oficial binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Bisericii, citim pe Ercis.ro.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de către PS Petru Gherghel, care i-a încurajat să înainteze pe drumul chemării lor, atât pe cei începători, cât și pe cei cu mai multă experiență. Darurile aduse la altar au reprezentat prezența operei guanelliene în lumea întreagă și au dorit să exprime dorința Slujitorilor Carității și a tinerilor aspiranți la drumul de formare de a aduce roade bogate pe pământul românesc. Pr. Ciro Atanasio a adresat salutul său și al pr. Alfonso Crippa, superiorului general al Congregației, și a adresat cuvinte de mulțumire Preasfințitului Petru Gherghel, preoților de la altar și întregii Dieceze care și-a deschis porțile pentru o nouă casă guanelliană, o nouă prezență binefăcătoare a iubirii milostive a Tatălui ceresc.
Pr. Ciro a mulțumit în mod deosebit surorilor care cu simplitate și spirit de familie au colaborat și vor colabora la răspândirea misiunii guanelliene împreună cu Slujitorii Carității. Nu a lipsit mulțumirea și încurajarea adresată aspiranților guanellieni cooperatori, prezenți la sărbătoare, atât din Iași, cât și din Șcheia. În cadrul celebrării, cei cinci tineri care și-au exprimat dorința de a începe un drum de discernământ și de formare guanelliană au fost primiți în sânul Congregației Slujitorii Carității și au primit crucea lui Cristos și un gând spiritual al fondatorului. După Liturghie, credincioșii, surorile, preoții și Preasfințitul s-au îndreptat în procesiune spre Casa Providenței și au participat la rugăciunea de binecuvântare a casei și apoi la o agapă fraternă.

