Simpozionul internațional „Milostivi asemenea Tatălui” la Cluj
17.10.2016, Cluj (Catholica) - Tema milostivirii lui Dumnezeu – „Milostivi precum Tatăl” – a fost aprofundată la nivel academic și într-un context ecumenic, în Cluj-Napoca, în cadrul unui Simpozion Internațional, care s-a desfășurat în zilele de 14 și 15 octombrie 2016, în Aula Magna a Universității clujene Babeș-Bolyai (UBB), în prezența unor iluștri profesori invitați din Roma-Italia și din România, a numeroase cadre universitare, preoți, clerici, persoane consacrate, studenți și numeroși participanți laici.
Lucrările simpozionului au fost deschise de către acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, Rectorul UBB. Excelența Sa a adresat un călduros salut distinșilor oaspeți și întregii asistențe, prezentând totodată în câteva cuvinte Universitatea Babeș-Bolyai, menționând cele patru facultăți de teologie care funcționează în această universitate, „un caz unic în Europa ca și număr de facultăți de teologie”. Un cuvânt de salut a adresat totodată, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, care a amintit mai întâi contextul special al Anului Milostivirii din Biserica Catolică, în care se desfășoară acest simpozion având ca temă tocmai milostivirea divină, o temă „nu doar actuală și necesară, dar care ne oferă vaste posibilități de abordare”, realizând totodată o primă aprofundare a acestui subiect. Un salut însoțit de binecuvântare a transmis, în deschiderea simpozionului, IPS dr. Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, reprezentat de către pr. prof. dr. Valentin Vesa, care a prezentat și o reflecție despre milostivire. Programul a continuat cu sesiunile de comunicări constând în prelegeri și dezbateri pe temele teologico-patristice alese de conferențiari. Materialul de pe situl EparhiaClujGherla.ro prezintă o sinteză a acestor comunicări, așa cum a oferit-o prof. dr. Alin Tat de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică.
Manifestarea s-a încheiat festiv printr-o Sfântă Liturghie arhierească, duminică 16 octombrie, la Catedrala episcopală „Schimbarea la față” din Cluj-Napoca, unde au fost aduse spre venerare moaștele Sfintei Tereza de Lisieux (1873-1897) și ale sfinților ei părinți, Louis Martin (1823-1894) și Marie Zelie Guerin (1831-1877). PS Florentin i-a prezentat comunității pe doi dintre invitații conferențiari, care au exprimat în fața credincioșilor din Catedrală câteva cuvinte despre cele trei zile petrecute la Cluj. Astfel, pr. prof. dr. Guido Innocenzo Gargano OSB, a spus: „Vă mulțumesc pentru audiență și pentru primirea călduroasă pe care ne-ați făcut-o. Am meditat împreună asupra milostivirii lui Dumnezeu, fiecare după specialitatea proprie, dar lucru cel mai frumos a fost această celebrare cu o serie de simboluri, cântece, ritmuri, culori. Pentru noi, occidentalii, astfel de celebrare este asemenea Paradisului (…). Vă invidiez că încă de când erați copii mici ați crescut în această viziune și vă invit să nu vă lăsați niciodată de un asemenea dar.”
Pr. prof. dr. Michel van Parys OSB, mulțumind pentru ospitalitatea cu care a fost primit, a spus: „ne-am bucurat în aceste zile împreună și am văzut că această Biserică (Greco-Catolică Română Unită cu Roma) este rodul suferinței, a sacrificiului generațiilor precedente. Aceasta este o forță pentru viitor. Avem nevoie să ne aducem aminte de ceea ce părinții noștri ne-au învățat. Dar pentru a continua calea, fiecare dintre noi are nevoie de forța Spiritului Sfânt, pentru a-și trăi viața creștină, în familia sa, la locul de muncă și în această țară, România. Este bine să ne aducem aminte că noi, toți, greco-catolici, romano-catolici, precum și ortodocși, armeni, îi aparținem lui Isus Cristos, și, pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu, fiecare dintre noi avem nevoie să ne convertim la Domnul Isus Cristos.”



