Doi Episcopi greco-catolici români la întâlnirea de la Fatima
19.10.2016, Lisabona (Catholica) - Episcopi ai Bisericilor Catolice de rit bizantin din Europa se întâlnesc la Fatima, între 20 și 23 octombrie a.c. În 2016, întâlnirea anuală de lucru are loc în Portugalia, la invitația Patriarhului de Lisabona, Cardinalul Manuel Clemente, președinte al Conferinței Episcopale din Portugalia, informează Radio Vatican. Printre reprezentanții celor 15 Biserici participante se numără și doi Episcopi români: PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea Mare și PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj Gherla.
Împărțită în sesiuni de lucru, întâlnirea abordează tematici de actualitate legate de fenomenul migrației, precum problematica situației economice, cauză a migrației; chestiunea integrării și a asimilării; tema dialogului dintre Bisericile de primire și Bisericile de origine. Sesiunile de lucru se alternează cu celebrări liturgice și momente de rugăciune. Programul prevede de asemenea o vizită la Sanctuarul Preacuratei Fecioare Maria din localitatea Nazaré și o rugăciune de încredințare Maicii Domnului, în sanctuarul de la Fatima. La întâlnirea-pelerinaj de la Sanctuarul marian din Fatima participă, de asemenea, Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene.
Prima întâlnire a Episcopilor Bisericilor catolice de rit bizantin din Europa a avut loc în 1997, în Ungaria, fiind promovată de Cardinalul Achille Silvestrini, pe atunci prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene. În prezentarea făcută atunci de Cardinalul Silvestrini, se menționa motivul unor astfel de întâlniri, și anume dorința de a crea „un spațiu în care Episcopii din Bisericile care au fost grav lovite de regimul ateu să descopere cu o tot mai mare claritate rolul lor în Europa din zilele noastre și să primească afecțiunea și stima meritate pentru istoria lor de fidelitate față de Biserică și Papa, plătită atât de scump”.