PS Petru Gherghel: Anul Jubiliar se încheie, dar milostivirea lui Dumnezeu continuă
09.11.2016, Iași (Catholica) - La încheierea Anului Jubiliar al Milostivirii, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iași, a adresat o Scrisoare pastorală credincioșilor Diecezei sale, în care amintește că deși acest an se încheie, „milostivirea lui Dumnezeu continuă”. În Scrisoarea publicată integral pe Ercis.ro, Episcopul a preluat o imagine din cartea de reflecții și meditații asupra chipului milostivirii a pr. Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei papale, care, făcând o referire la o scenă din Evanghelia după Ioan, „scrie chiar în introducere că acest An al Milostivirii ne-a făcut să luăm parte la marea minune când din nou apa milostivirii și a vindecării a fost pe drept ‘mișcată’, grație Jubileului Milostivirii stabilit de Papa Francisc.”
„Printre oameni a trecut din nou același Cristos care a întâlnit atâția paralitici afectați de neputința păcatului, dar dornici de vindecare și eliberare, care au putut beneficia de gestul milostivirii și al iertării și de cuvintele mângâietoare ale Mântuitorului”. Preasfințitul amintește că la Vatican, Papa Francisc „va închide Poarta Sfântă duminică, 20 noiembrie, solemnitatea Cristos, Rege. În Dieceze, Porțile Sfinte se vor închide duminică, 13 noiembrie. În timpul care ne-a mai rămas suntem invitați să ascultăm cu mai mare atenție îndemnul Sfântului Părinte pentru a-l întâlni și noi pe același Isus de odinioară care a venit pe pământ să facă vizibil chipul viu al milostivirii, arătându-ne adevărată apă purificatoare, baia spălării de întinarea păcatului, prin care să simțim pe deplin iubirea Sa primitoare și eliberatoare de toată neputința noastră.”
„De atâtea ori în particular sau în public am auzit chemarea lui Isus, care a bătut la ușa sufletului pentru a-i deschide… Ne-am întrebat și ne întrebăm, firește, mai ales acum, la sfârșitul Anului Milostivirii, dacă am auzit chemarea Sa, bătăile la ușa inimii noastre, pentru a intra în noi baia milostivirii și a ne aduce pacea și fericirea Sa… Anul Jubiliar al Milostivirii a avut menirea să fie o ocazie binecuvântată, o scăldătoare, adică o piscină ca un ocean deschis și agitat de cuvintele de încurajare ale Papei Francisc, care a înțeles și a voit să transmită tuturor că nu justiția, nu condamnarea pot să vindece lumea și să o trezească din lâncezeala ei, ci doar iubirea și milostivirea, care vindecă și alină suferințele vieții.”
„Cu apostolul Paul, dar și cu Sfântul Părinte Papa Francisc, doresc să aduc tuturor preoților și lucrătorilor pastorali, împreună cu Episcopul nostru auxiliar Aurel, o mulțumire profundă acum la încheierea Anului Jubiliar al Milostivirii pentru angajarea exemplară în mijlocul credincioșilor noștri: ‘Îi mulțumesc Dumnezeului meu întotdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu care v-a fost dat în Cristos Isus, pentru că în El ați fost îmbogățiți în toate, în tot cuvântul și în toată cunoașterea. Astfel, mărturia lui Cristos a fost întărită în voi, așa încât să nu duceți lipsă de nici un har în timp ce așteptați revelarea Domnului nostru Isus Cristos, care vă va întări până la sfârșit ca să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos’ (1Cor 1,4-9)”.
Pentru săptămâna premergătoare zilei de duminică, 13 noiembrie, Episcopul cere și recomandă, „ca un prinos de bucurie și mulțumire pentru toate darurile pe care le-am primit în acest an binecuvântat, pentru baia curățitoare pe care am făcut-o, pentru vindecarea sufletului nostru paralizat din cauza păcatelor, o intensă perioadă de rugăciuni și devoțiuni speciale, atât la celebrările de dimineață cât și de seară, cerând de la Isus, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a sfinților milostivirii divine, Sf. Ioan Paul al II-lea, Sf. Faustina Kowalska, Sf. Tereza de Calcutta, precum și a fericiților și fericitelor iubirii milostive, bucuria vie a întâlnirii cu Tatăl cel milostiv și bogat în iubire care ne cheamă să gustăm din plin farmecul iertării și al binecuvântării Sale.”
„La sfârșitul Sfintelor Liturghii din săptămâna 7-12 noiembrie, ca și în cadrul adorației de vineri, 11 noiembrie, se va recita rugăciunea Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Anul Jubiliar al Milostivirii, iar în ziua de duminică, 13 noiembrie, la sfârșitul Sfintei Liturghii cu poporul, se va intona ori proclama ‘Te Deum’ sau ‘Magnificat’. La Iași, Bacău și Cacica, acolo unde a fost celebrat ritualul deschiderii solemne a Porții Sfinte, vom proceda la închiderea rituală a acestei porți sfinte cu aceeași solemnitate ca la începutul Anului Jubiliar al Milostivirii… Credem că vom marca nu numai un sfârșit de An Jubiliar, ci și un nou program reînnoit de viață spirituală, de experimentare necontenită a marelui mister al milostivirii divine… bine știind că Anul Jubiliar al Milostivirii Divine se încheie, dar iubirea și milostivirea lui Dumnezeu continuă.”
