Papa Francisc cere încetarea nebuniei criminale a terorismului
20.12.2016, Vatican (Catholica) - Cele două acte identificate ca fiind de terorism din ultimele 24 de ore l-au făcut pe Papa Francisc să ceară din nou un angajament mai puternic pentru a se pune capăt unor astfel de atacuri sângeroase, care au fost comise în diferite părți ale lumii în ultimele 18 luni. „Papa Francisc se unește cu toți oamenii de bunăvoință care se angajează ca nebunia criminală a terorismului să nu își mai găsească spațiu în lumea noastră”, se poate citi în telegrama trimisă pe 20 decembrie. „În acest sens, Sanctitatea Sa imploră de la Dumnezeu, Tatăl Milostiv, consolare, protecție și binecuvântare mângâietoare.”
Nota, semnată de secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, a fost adresată Arhiepiscopul Heiner Koch de Berlin după atacul de ieri soldat cu 12 morți și 48 de răniți. Un camion mare a intrat în mulțimea cumpărătorilor dintr-un târg de Crăciun organizat lângă biserica memorială „Kaiser Wilhelm” din cartierul berlinez Breitscheidplatz, din nord, în jurul orei locale 8PM. A intrat în mulțime cu o viteză de 40 de kilometri pe oră. Șoferul a fugit pe jos de la scena atacului, fiind arestat la scurt timp. Dar omul prins de poliție, un pakistanez refugiat în Germania, respinge acuzațiile. În interiorul camionului a fost găsit cadavrul unui cetățean polonez, de la care ar fi fost furată mașina. Poliția este sigură că bărbatul pakistanez a condus intenționat camionul prin mulțime și tratează deci incidentul ca un atac terorist.
În telegramă, Papa Francisc spune că a aflat cu profundă emoție de atac și își exprimă compasiunea și participarea la durerea rudelor, asigurând de apropierea sa. „În rugăciune îi încredințez pe cei decedați milostivirii lui Dumnezeu, cerând de la El vindecarea celor răniți”, se mai citește în telegramă. Sfântul Părinte își exprimă recunoștința față de serviciile de securitate pentru „dedicarea activă” în situația creată ieri.
Atacul de la Berlin vine în contextul unui alt act terorist, ambasadorul Rusiei în Turcia fiind asasinat în aceeași zi de un polițist în afara serviciului, care a strigat „Allahu akbar”, adică „Dumnezeu este mare” după ce a tras de opt ori în diplomatul rus. Ambasadorul Andrei Karlov, de 62 de ani, ținea un discurs la o galerie de artă din Ankara. Conform declarațiilor martorilor, asasinul a spus înainte să tragă „nu uitați de Aleppo”, astfel că atacul este văzut de unii ca fiind în replică la implicarea Rusiei în Siria.
Într-o telegramă separată, semnată tot de Cardinalul Pietro Parolin și adresată președintelui rus Vladimir Putin, Papa Francisc spune că a fost întristat de aflarea veștii privind asasinarea ambasadorului. A oferit condoleanțe familiei lui Karlov și a încredințat lui Dumnezeu sufletul acestuia. Sfântul Părinte îl asigură pe Putin și pe toți membrii Federației Ruse de rugăciunile sale și de solidaritatea sa spirituală în contextul acestor vremuri. Dimineața, Arhiepiscopul Paul Gallagher, secretarul pentru relațiile cu statele din Vatican, l-a chemat pe ambasadorul rus pe lângă Sfântul Scaun, Alexander Avdeev, pentru a-i oferi condoleanțe la uciderea colegului său Karlov.
