Papa Francisc: Postul nu este doar un timp de penitență ci și de speranță
01.03.2017, Vatican (Catholica) - În Miercurea Cenușii, Papa Francisc a spus că în timp ce Postul Mare este cu siguranță un timp de mortificare, este de asemenea un drum de speranță care conduce la bucuria învierii lui Cristos – un drum care necesită sacrificiu și iubire zilnică. În cateheza sa de la audiența generală din 1 martie 2017, Pontiful a asemănat cele 40 de zile din Postul Mare cu cei 40 de ani pe care israeliții i-au petrecut rătăcind în deșert, după ieșirea lor din sclavia Egiptului. Și aceste 40 de zile sunt pentru noi „o ieșire din sclavie, din păcat, la libertate, la întâlnirea cu Cristos Înviat”.
Este „un drum angajant, așa cum este corect să fie, pentru că iubirea este angajantă, dar un drum plin de speranță. Ba chiar aș spune mai mult: exodul din Postul Mare este drumul în care speranța însăși se formează”. În timpul rătăcirii lor, Dumnezeu nu a uitat niciodată poporul Său sau promisiunea Sa de a-i duce în Țara Promisă, a subliniat Papa Francisc. Dar chiar și așa, în fața încercărilor drumului lor, israeliții erau uneori tentați să se întoarcă în Egipt. „Și noi toți cunoaștem ispita de a ne întoarce înapoi, toți. Însă Domnul rămâne fidel și acei sărmani oameni, conduși de Moise, ajung în Țara Promisă. Tot acest drum este parcurs în speranță.”
Sfântul Părinte a explicat că „Paștele lui Isus este exodul Său”, prin care „El ne-a deschis calea pentru a ajunge la viața deplină, veșnică și fericită”. „Pentru a deschide această cale, această trecere, Isus a trebuit să se despoaie de gloria Sa, să se umilească, să se facă ascultător până la moarte și până la moartea pe cruce. Ca să ne deschidă drumul spre viața veșnică l-a costat tot sângele Său și grație Lui noi suntem salvați din sclavia păcatului”. Pontiful a atras însă atenția că aceasta nu înseamnă că noi „mergem în paradis cu trăsura”. „Mântuirea noastră este desigur un dar al Său, dar, pentru că este o istorie de iubire, cere ‘da’-ul nostru și participarea noastră la iubirea Sa, așa cum ne demonstrează Mama noastră Maria și după ea toți sfinții.”
„Postul Mare trăiește din această dinamică: Cristos ne precedă cu exodul Său, iar noi străbatem deșertul grație Lui și în urma Lui. El este ispitit pentru noi și l-a învins pe ispititor pentru noi, dar și noi trebuie să înfruntăm cu El ispitele și să le depășim. El ne dăruiește apa vie a Duhului Său, iar nouă ne revine să luăm din izvorul său și să bem, în Sacramente, în rugăciune, în adorație; El este lumina care învinge întunericul, iar nouă ni se cere să alimentăm mica flacără care ne-a fost încredințată în ziua Botezului nostru.”
Așadar, „Postul Mare este semn sacramental al drumului nostru de la sclavie la libertate, care trebuie reînnoit mereu… Truda de a străbate deșertul – toate încercările, ispitele, iluziile, mirajele -, toate acestea contribuie la forjarea unei speranțe puternice, trainice, după modelul celei a Fecioarei Maria, care în mijlocul întunericului pătimirii și morții Fiului său a continuat să creadă și să spere în învierea Sa, în victoria iubirii lui Dumnezeu”.
