Pr. Cantalamessa: Astăzi „Lazăr” este un continent, dacă nu chiar o emisferă
05.03.2017, Roma (Catholica) - În primul Post Mare după Jubileu, pr. Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, trasează pentru Agenția SIR o frescă despre acest timp forte al anului liturgic: celălalt este „un cuvânt care se vede”, și Lazăr astăzi „nu mai este o persoană ci un continent, dacă nu chiar o emisferă”. A ne păzi de dumnezeul ban – „mare Bătrân” fals și mincinos care „își ia rolul de a-i pedepsi el însuși pe adoratorii săi” – este antidotul pentru corupție. Vă oferim acest interviu după traducerea pr. Mihai Pătrașcu, publicată pe ITRC.ro.
– Este primul Post Mare după Jubileul Milostivirii. Se poate spune că acest cuvânt răsună astăzi în mod nou, ca „icoană a Bisericii”, cum a definit-o Papa Francisc?
– Desigur, după Anul Jubiliar, cuvântul „milostivire” răsună în mod nou și diferit în Biserică; evocă gesturi, atitudini și o practică eclezială foarte precisă. Exemplul însuși al Papei a indicat o întreagă serie de aplicații concrete, de locuri noi și actuale în care să se întrupeze fericirea celor milostivi. Încă mai înainte de datoria de a fi milostivi, Papa Francisc a insistat asupra milostivirii ca dar al lui Dumnezeu oferit omenirii, care a asumat o față umană în Cristos. Milostivirea oamenilor și a Bisericii nu este cauza ci efectul milostivirii lui Dumnezeu. Parabola servitorului care, iertat, nu a știut la rândul său să-l ierte pe cel care îi datora o sută de dinari a fixat pentru totdeauna raportul care există între cele două fețe ale milostivirii conform Evangheliei.
– Postul Mare este „un nou început”, ne amintește Papa în Mesajul din acest an, în care recomandă primatul Cuvântului. În ce mod poate Scriptura „să reînnoiască dinăuntru” cele trei practici tradiționale din Postul Mare: postul, rugăciunea și pomana?
– Mesajul Papei Francisc pentru Postul Mare este centrat pe raportul dintre Cuvântul pe care Dumnezeu îl adresează fiecărei persoane prin Evanghelie și cuvântul viu care este fiecare frate și mai ales săracul și nevoiașul. Sfântul Augustin definește cuvântul „un sacrament care se aude” și sacramentul „un cuvânt care se vede”. Iată, celălalt, ne amintește Papa, este întocmai un cuvânt care se vede. Bogatul nu a știut să vadă acest cuvânt în săracul Lazăr; să fim atenți, ne avertizează Papa, să nu facem și noi același lucru cu nenumărații „Lazăr” care sunt la ușile noastre și pe străzile noastre.
– Celălalt este un dar, niciodată „un deranj”, se mai citește în Mesaj: la ce punct suntem, după părerea dumneavoastră, cu punerea în practică a faptelor de milostenie, trupească și sufletească?
– Nu se va face niciodată îndeajuns în materie de milostenie sufletească și trupească, și pentru că nevoile sunt imense și în mod obiectiv superioare forțelor umane. Săracul Lazăr astăzi nu mai este o persoană ci un continent, dacă nu chiar o emisferă, emisfera de sud a lumii. Însă aceasta nu trebuie să ne facă să închidem ochii cu privire la volumul extraordinar de solidaritate care în diferite forme, religioase sau laice, este în desfășurare în lumea noastră occidentală, grație și exemplului personal și apelurilor continue ale Papei Francisc. Se spune că „binele nu face zgomot și zgomotul nu face bine”, și acest lucru este deosebit de evident în domeniul faptelor de milostenie, mai ales ale milosteniei mărunte și capilare. Auzim încontinuu vorbindu-se despre scandaluri financiare și despre aproprieri abuzive, dar rar despre multele, mici și mari, „exproprieri” voluntare.
– Banul, „idol tiranic”, avertizează Papa Francisc revenind asupra uneia dintre temele îndrăgite de el: corupția. De ce această luptă necesară este un mesaj pe care omul de astăzi este așa de îndărătnic să-l primească?
– În anii ’70 și ’80, în Italia, pentru a explica răsturnările politice neașteptate, jocurile oculte de putere, terorismul și misterele de tot felul de care era chinuită conviețuirea civilă, s-a afirmat ideea, aproape mitică, a existenței unui „mare Bătrân”: un personaj foarte viclean și puternic care din culise ar fi manevrat totul, pentru scopuri cunoscute numai de el. Acest „mare Bătrân” există cu adevărat, nu este un mit; se numește Ban. Ca toți idolii, banul este „fals și mincinos”: promite siguranță și în schimb o ia; promite libertate și în schimb o distruge. Oameni situați în posturi de responsabilitate care nu mai știau în ce bancă sau paradis fiscal să îngrămădească profiturile corupției lor au ajuns în banca acuzaților sau în celula unei închisori. Pentru cine au făcut aceasta? A meritat? Au înfăptuit cu adevărat binele copiilor și al familiei, sau al partidului, dacă aceasta este ceea ce căutau? Sau mai degrabă s-au ruinat pe ei înșiși și pe alții? Dumnezeul ban își ia rolul de a-i pedepsi el însuși pe adoratorii săi.
– Cu trimiterea misionarilor milostivirii, Papa a dorit să dea și mai multă centralitate Sacramentului Pocăinței: este unul dintre succesele Jubileului sau mai este nevoie de a-i sensibiliza pe credincioși – și cum – la o recurgere mai mare la Sacrament?
– Atitudinea față de Sacramentul Reconcilierii oglindește tendința existentă astăzi în toate Bisericile creștine și în practica religioasă în general. Spovada este practicată de un număr mic, mult mai mic decât în trecut, dar cei care se apropie de ea o fac, în general, cu o convingere mai puternică decât odinioară. Ceea ce, cred eu, ar trebui să se primească de la numeroasele apeluri ale Papei Francisc este să se facă din Spovadă un semn de convertire autentică a inimii. Există păcate pe care noi, preoții, aproape niciodată nu le auzim menționate în confesional și care în schimb sunt foarte răspândite în viață și o adevărată plagă a societății: întocmai acelea care se referă la modul de a gestiona sau de a procura banii. Sperăm că acest comentariu pe care Papa, în Mesajul său pentru Postul Mare, îl face despre parabola evanghelică să nu fie citit și ascultat numai de nenumărații Lazăr, ci și de vreun bogătaș. Sperăm și că în acest moment de concentrare asupra noastră înșine și asupra intereselor naționale, noi, europenii, luați în ansamblu, să ne dăm seama că nu aparținem lumii lui Lazăr ci lumii omului bogat.
