Papa Francisc: Viața consacrată nu trebuie să privească la numere
26.03.2017, Milano (Catholica) - La întâlnirea de sâmbătă, de la Milano, cu clerul și persoanele consacrate, un preot, un diacon permanent și o călugăriță i-au pus Papei Francisc fiecare câte o întrebare. Ultima a aparținut unei membre a Ordinului Ursulinelor, care, după ce a subliniat bogăția istorică a vieții consacrate în Milano și în general în Lombardia, a dorit să afle de la Pontif „cum să fim astăzi martori ai profeției, păzitori ai uimirii, și să mărturisim cu sărmana noastră viață însă o viață care să fie ascultătoare, feciorelnică, săracă și fraternă? Și apoi, dat fiind că suntem puține – părem numeroase, dar vârsta este îmbătrânită – dat fiind că suntem puține probabil, pentru viitor, care periferii existențiale, care locuri trebuie alese, privilegiate într-o conștiință reînsuflețită a minorității noastre – minorat în societate și minorat și în Biserică?”
În răspunsul său, Papa a plecat de la cuvântul „minorat”. „Este adevărat că este carisma franciscanilor, dar și noi toți trebuie să fim ‘minori’: este o atitudine spirituală, minoratul, care este ca un sigiliul al creștinului. […] Și voi începe de la acest ultim cuvânt: minorat, minoritate. În mod normal este un cuvânt care însoțește un sentiment: ‘Părem multe, dar atâtea sunt bătrâne, suntem puține…’ Și sentimentul care este dedesubt care este? Resemnarea. Sentiment rău. Fără să ne dăm seama, de fiecare dată când gândim sau constatăm că suntem puțini, sau în multe cazuri bătrâni, că experimentăm mai mult povara, slăbiciunea, decât strălucirea, spiritul nostru începe să fie corodat de resemnare. Și resemnarea conduce după aceea la apatie.” Și a îndemnat la a se citi ce spun părinții deșertului despre apatie.
A continuat: „Când ne cuprinde resemnarea, trăim cu imaginarul unui trecut glorios care, departe de a trezi carisma inițială, ne învăluie tot mai mult într-un vârtej de greutate existențială. Totul devine mai apăsător și greu de ridicat. Încep să fie grele structurile, goale, nu știm ce să facem și ne gândim să vindem structurile pentru a avea bani, bani pentru bătrânețe… Încep să fie grei banii pe care îi avem în bancă… Și sărăcia, unde merge? Însă Domnul este bun, și când o congregație călugărească nu merge pe drumul votului de sărăcie, de obicei îi trimite un econom sau o economă rea care face să se prăbușească totul! Și acesta este un har! [râde, aplauze] Spuneam că totul devine mai apăsător și greu de ridicat. Și tentația este mereu de a căuta siguranțele umane.”
A vorbit apoi despre faptul că cifrele nu sunt cele mai semnificative, subliniind că fondatorii de ordine și congregații nu au căutat numere, ci „s-au simțit mișcați de Duhul Sfânt într-un moment concret al istoriei să fie prezență bucuroasă a Evangheliei pentru frați; să reînnoiască și să edifice Biserica precum drojdia în aluat, ca sare și lumină a lumii. […] Congregațiile noastre nu s-au născut pentru a fi de masă, ci un pic de sare și un pic de drojdie, care avea să dea propria contribuție pentru ca aluatul să crească; pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă acel ‘condiment’ care îi lipsea. Timp de mulți ani am avut tentația de a crede, și atâția am crescut cu ideea, că familiile călugărești trebuiau mai mult să ocupe spații decât să demareze procese, și aceasta este o tentație. Noi trebuie să demarăm procese, nu să ocupăm spații.” Și pentru a întări ideea că și puțin poate ajunge, a spus: „nu am văzut niciodată pe un bucătar de pizza care, pentru a face pizza, să ia jumătate de kilogram de drojdie și 100 de grame de făină, nu. Este contrariul. Drojdie, puțină, pentru a face să crească făina.”
Cât privește unde să își desfășoare misiunea, Papa a spus onest: „Nu aș îndrăzni să vă spun la care periferii existențiale trebuie să se îndrepte misiunea, pentru că în mod normal Duhul a inspirat carismele pentru periferii, pentru a merge în locurile, în ungherele de obicei abandonate. Nu cred că Papa poate să vă spună: ocupați-vă de aceasta sau de cealaltă. Ceea ce Papa poate să vă spună este asta: sunteți puține, sunteți puțini, sunteți ceea ce sunteți, mergeți în periferii, mergeți la margini pentru a vă întâlni acolo cu Domnul, pentru a reînnoi misiunea de la origini, la Galileea primei întâlniri, a vă întoarce la Galileea primei întâlniri!” A încheiat spunând: „să nu uităm că atunci când este pus Isus în mijlocul poporului Său, poporul găsește bucurie. Da, numai aceasta va putea să ne redea bucuria și speranța.”
