A fost beatificată Emilia, fericita țiganilor

28.03.2017, Roma (Catholica) - O femeie țigancă a intrat de sâmbătă, 25 martie 2017, în rândul fericiților Bisericii Catolice. Se numește Emilia Fernández Rodríguez și, cu ritul solemn prezidat la Aguadulce, în Spania, de Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, s-a alăturat lui Zefirino Jiménez Malla, primul și până acum unicul țigan care a fost proclamat fericit de Papa Ioan Paul al II-lea în 1997. Ca Zefirino, și ea va urca la cinstea altarelor pentru martiriul îndurat în războiul civil spaniol, chiar dacă – spre deosebire de Jiménez Malla, împușcat pentru că a apărat un preot – Emilia a murit în închisoare datorită consecințelor unei hemoragii de la naștere, de care nimeni nu s-a îngrijit, citim în materialul de pe ITRC.ro, în traducerea pr. dr. Mihai Pătrașcu.

Împreună au fost proclamați fericiți și alți 114 martiri din Almeria, cea mai mare parte preoți uciși în acei ani întunecați pentru Spania. Emilia s-a născut într-o familie de țigani din Tíjola, la 13 aprilie 1914. Botezată și crescută în credința creștină, când era tânără își câștiga existența ca împletitoare de coșuri. La 24 de ani s-a căsătorit cu Juan Cortés, țigan și el, și a rămas repede însărcinată. Însă asupra celor doi tineri s-a abătut curând tragedia războiului: Juan a primit scrisoarea care îi anunța înrolarea în Garda revoluționară, pentru un război împotriva franchiștilor care nu era războiul său. Emilia s-a străduit să îl scape de înrolarea obligatorie: i-a uns ochii cu sulfat pentru ca să fie respins, dar totul a fost inutil.

Când soțul nu s-a prezentat la arme, și ea a fost arestată pentru dezertare, deși sarcina era de acum evidentă; a fost condamnă la șase ani de închisoare. Închisoarea s-a dovedit însă o experiență de credință profundă pentru Emilia: în sectorul feminin a întâlnit un grup de femei din Acțiunea Catolică, și ele în spatele gratiilor. Cu ele, tânăra țigancă a descoperit rugăciunea Rozariului – ea care nu mersese la școală a învățat acele cuvinte în latină care au început să ritmeze zilele sale. Gardienele și-au dat seama de aceasta și au supus-o la interogatorii continue, ca ea să le denunțe pe cele care au învățat-o Rozariul; i-au promis chiar să o elibereze dacă va face aceasta. Însă Emilia, în pofida sarcinii de acum înaintate, a tăcut.

La 13 ianuarie 1939, fără să îi fie garantată nicio asistență, a născut-o în închisoare pe fetița sa. Colegele din închisoare au botezat-o în ascuns dându-i numele Ángeles. Pentru Emilia a început, însă, ultima parte a Calvarului: o hemoragie de la naștere neîngrijită s-a dovedit fatală, și ea a murit după câteva zile, la 25 ianuarie. Fetița nu a fost dată rudelor, ci încredințată unui institut și apoi dată în adopție de guvernul revoluționar. Nimeni nu a mai știut de soarta sa și fiind născută în 1939, astăzi ar putea să mai fie în viață, fără a cunoaște istoria adevăratei sale mame, o femeie care în caravanele țiganilor de mâine va fi invocată ca fericită.