Papa Francisc către studenții Colegiului Spaniol
01.04.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a primit sâmbătă, 1 aprilie 2017, pe studenții, profesorii și personalul Colegiului Pontifical Spaniol Sf. Iosif într-o audiență specială cu ocazia aniversării a 125 de ani de la fondarea instituției de învățământ. „Această instituție s-a născut cu vocația de a fi un punct de referință pentru formarea clerului”, a spus Pontiful, mulțumind Cardinalului Ricardo Blásquez Pérez pentru cuvântul introductiv și lui Dumnezeu pentru Fericitul Manuel Domingo y Sol (1836-1909), fondator al Fraternității Preoților Muncitori Diecezani ai Preasfintei Inimi a lui Isus, fondatorul Colegiului aniversat acum.
„Formarea presupune capacitatea de a te apropia cu umilință de Domnul și de a-l întreba: Care este voința Ta? Ce anume vrei de la mine?” În căutarea răspunsului, Papa a propus trei termeni cheie din răspunsul dat de Isus levitului, legat de cea mai mare poruncă: „Să îl iubești pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima, din tot sufletul tău și cu toate puterile tale” (Mc 12,30). Și a început cu „a iubi din toată inima”, adică a iubi „fără rezerve și fără ambiguități, fără interese false și fără a ne căuta pe noi înșine în succesul personal sau în carieră. Caritatea pastorală presupune a merge în întâmpinarea celuilalt, înțelegându-l, acceptându-l și iertându-l din toată inima.” A subliniat că nu putem crește siguri în această caritate. „De aceea Domnul ne-a chemat pentru a fi o comunitate, în așa fel încât caritatea să îi reunească pe toți preoții, cu o legătură specială, în slujire și în fraternitate.”
Al doilea element a fost „a iubi din tot sufletul”, interpretat de Papă ca însemnând a fi dispuși să ne oferim viața. „Această atitudine trebuie să persiste în timp și să implice toată ființa noastră. […] Formarea unui preot nu poate fi numai academică, deși și aceasta este foarte importantă și necesară, ci trebuie să fie și un proces integral, care să includă toate aspectele vieții. Formarea trebuie să vă folosească pentru a crește și, în același timp, pentru a vă apropia de Dumnezeu și de frați. Vă rog, nu vă mulțumiți să obțineți un titlu, ci fiți discipoli încontinuu.” A invitat, ca în atâtea alte ocazii, la „obișnuința discernământului”, după care a subliniat coloanele formării: „formare academică, formare spirituală, formare comunitară și formare apostolică. Și trebuie să interacționeze între ele. Dacă lipsește una dintre ele, formarea începe să șchiopăteze și preotul ajunge paralitic. Deci, vă rog, toate cele patru împreună, care interacționează.”
În fine, a vorbit și despre „a iubi cu toate puterile”, ceea ce „ne amintește că acolo unde este comoara noastră acolo va fi și inima noastră și că în micile noastre lucruri, siguranțe și afecte este în joc capacitatea noastră de a spune ‘da’ Domnului sau de a-i întoarce spatele ca tânărul bogat. Nu vă puteți mulțumi să duceți o viață ordonată și comodă, care să vă permită să trăiți fără preocupări, fără să simțiți nevoia de a cultiva un spirit de sărăcie înrădăcinat în Inima lui Cristos care, deși era bogat, s-a făcut sărac din iubire față de noi.” A avertizat: „Nu uitați de aceasta – diavolul intră mereu prin buzunare, mereu. Apoi este bine de învățat să aducem mulțumire pentru ceea ce avem, renunțând cu generozitate și voluntar la ceea ce este de prisos, pentru a fi mai aproape de cei săraci și de cei slabi.”
Papa a încheiat încredințând Sfântului Iosif „preocupările voastre și proiectele voastre, pentru ca să vă însoțească, împreună cu Maria Preasfântă, invocată de tradiția Colegiului ca Mamă Preamiloasă, pentru ca să puteți crește în înțelepciune și har și să fiți discipoli iubiți ai Bunului Păstor. Dumnezeu să vă binecuvânteze.”
