Papa Francisc: Da-ul Mariei este un ecou al bucuriei și suferinței fiecărei mame

10.05.2017, Vatican (Catholica) - Cu câteva zile înainte de călătoria sa la Fatima, Papa Francisc a spus că Da-ul Mariei de la Buna Vestire a fost mai mult decât a accepta să îl nască pe Fiul lui Dumnezeu, a fost și o acceptare a tot ceea ce va îndura ea mai apoi – lucru pe care fiecare mamă îl trăiește cu un nou copil. „Nu a fost simplu să răspundă cu un ‘Da’ la invitația îngerului: și totuși ea, femeie încă în floarea tinereții, a răspuns cu curaj, cu toate că nu știa nimic despre destinul care o aștepta. Maria în acea clipă ne apare ca una din atâtea mame din lumea noastră, curajoase până la extrem când este vorba de a primi în sânul propriu istoria unui om nou care se naște”, a spus Pontiful în cadrul audienței generale de miercuri, 10 mai 2017.

Acel „Da” a fost „primul pas dintr-o lungă listă de ascultări” care o vor conduce la momentul în care va sta la picioarele Crucii Fiului ei. În cadrul audienței sale generale, Papa Francisc și-a centrat cateheza pe cele câteva versete din Evanghelia lui Ioan care o prezintă pe Maria „stând lângă crucea lui Isus”. „Maria apare în Evanghelii ca o femeie tăcută, care adesea nu înțelege tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, dar care meditează la fiecare cuvânt și fiecare eveniment în inima sa”.

„Evangheliile sunt laconice și extrem de discrete. Înregistrează cu un simplu verb prezența Mamei: ea ‘stătea’ (Ioan 19,25), ea stătea. Nu spun nimic despre reacția ei: dacă plângea, dacă nu plângea… nimic; nici măcar o trăsătură de pensulă pentru a descrie durerea sa: asupra acestor detalii avea să se concentreze mai apoi imaginația poeților și a pictorilor, dăruindu-ne imagini care au intrat în istoria artei și a literaturii. Însă Evangheliile spun numai: ea ‘stătea’. Stătea acolo, în cel mai urât moment, în cel mai crud moment, și suferea cu fiul. ‘Stătea’.”

Deși a existat o „lentă eclipsare” a prezenței Mariei în Evanghelii, ea revine în acest moment crucial în care mulți alții au fugit. „Mamele nu trădează, și în acea clipă, la picioarele crucii, niciunul dintre noi nu poate spune care a fost pătimirea mai crudă: dacă aceea a unui om nevinovat care moare pe lemnul crucii, sau agonia unei mame care însoțește ultimele clipe ale vieții Fiului său”. Maria „nu este o femeie care se deprimă în fața incertitudinilor vieții… Nu este nici o femeie care protestează cu violență, care ocărăște împotriva destinului vieții care ne revelează adesea o față ostilă”.

„În schimb este o femeie care ascultă: nu uitați că există mereu un mare raport între speranță și ascultare, iar Maria este o femeie care ascultă. Maria primește existența așa cum ea ni se încredințează nouă, cu zilele sale fericite, dar și cu tragediile sale pe care n-am fi voit să le întâlnim vreodată”. Și astfel, „în pragul întunericului cel mai dens”, Maria nu pleacă, ci „este acolo, prezentă cu fidelitate, de fiecare dată când trebuie să țină o lumânare aprinsă într-un loc de negură și de ceață”.

Maria stă la picioarele crucii „din fidelitate față de planul lui Dumnezeu a cărui slujitoare s-a proclamat în prima zi a chemării sale, dar și din cauza instinctului său de Mamă care pur și simplu suferă, ori de câte ori există un fiu care trece printr-o pătimire. Suferințele mamelor: noi toți am cunoscut femei puternice, care au înfruntat atâtea suferințe ale copiilor!” O regăsim pe Maria și în prima zi a Bisericii, „în mijlocul acelei comunități de discipoli atât de fragile… Ea pur și simplu stătea acolo, în cel mai normal dintre moduri, ca și cum ar fi un lucru complet natural: în prima Biserică învăluită de lumina Învierii, dar și de temerile primilor pași pe care trebuia să îi facă în lume”.

„Pentru aceasta noi toți o iubim ca Mamă. Nu suntem orfani: avem o Mamă în cer, care este Preasfânta Mamă a lui Dumnezeu. Pentru că ne învață virtutea așteptării, chiar și atunci când totul apare lipsit de sens: ea este mereu încrezătoare în misterul lui Dumnezeu, chiar și atunci când El pare să se eclipseze din vina răului din lume. Fie ca în momentele de dificultate, Maria, Mama pe care Isus ne-a dăruit-o nouă tuturor, să poată susține mereu pașii noștri, să poată spune mereu inimii noastre: ‘Ridică-te! Privește înainte, privește orizontul’, pentru că ea este Mama speranței.”