A XVIII-a Întâlnire anuală a tinerilor din Eparhia de Lugoj

22.05.2017, Maria Radna (Catholica) - Cu binecuvântarea PS Alexandru Mesian, Centrul pentru Pastorația Tineretului al Eparhiei de Lugoj și ASTRU eparhial Lugoj în colaborare cu protopopiatul Arad, a organizat sâmbătă 20 mai 2017, cea de-a XVIII-a ediție a Întâlnirii Eparhiale a tineretului greco-catolic din Eparhia de Lugoj. Întâlnirea tinerilor s-a ținut la Bazilica Minor a Sfintei Fecioare Maria de la Radna. Menționăm că Sanctuarul Maria Radna, are inclus în calendarul său pastoral anual, o zi de pelerinaj pentru credincioșii greco-catolici din Eparhia de Lugoj.
Este cunoscut faptul că în Biserica Romano-Catolică, Ziua Mondială a Tineretului se celebrează în Duminica Floriilor. Sfântul Părinte Papa, transmite în fiecare an un mesaj tinerilor cu această ocazie. În Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică, Sfintele Paști nu cad întotdeauna la aceeași dată cu Biserica Romano-Catolică. S-a considerat ca cel mai potrivit moment pentru Întâlnirile anuale Eparhiale ale tinerilor greco-catolici din Eparhia de Lugoj să aibă loc în luna mai când primăvara și-a intrat deplin în drepturi, când natura este mai prielnică, temperaturile sunt mai potrivite și zilele sunt mai lungi. De asemenea s-a considerat ca sărbătoarea să aibă loc în zi de sâmbătă. În această zi de week-end, atât preoții care însoțesc grupurile cât și tinerii sunt mai disponibili.
Tema ediției de anul acesta a fost motoul sugerat de Sfântul Părinte Papa Francisc pentru cea de-a XXXII-a ediție a Zilei Mondiale a Tineretului: „Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic” (Lc 1,49). La întâlnire au luat parte tineri și copii, însoțiți de cateheți, responsabili cu tineretul, preoți parohi și călugărițe. De asemenea alături de grupurile de tineri, au participat credincioși de toate vârstele de pe întreg cuprinsul Eparhiei de Lugoj (jud. Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Alba). Programul a început la orele 10.00 cu rugăciunea Sfântului Rozar. La orele 10.30 a urmat Sfânta Liturghie arhierească pontificată de P.S. Alexandru, alături de 18 preoți dintre care amintim: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Radu Vorindan, protopopul Aradului, pr. Silviu-Lucian Bindea, protopop de Orăștie, pr. Dănuț Ciuban, protopop de Chișineu-Criș. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul parohiei „Arad-Centru”.
În Cuvântul de Învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre istoricul Bazilicii, care a fost construită în urmă cu 260 de ani și la care anual vin foarte mulți pelerini. Preasfinția Sa a participat de 16 ori în acest loc în cei douăzeci și trei de ani de când este Episcop de Lugoj. A subliniat faptul că oameni de diferite confesiuni și etnii vin mereu la Sanctuarul Sfânta Maria-Radna pentru a o cinsti pe Maica Domnului, sau a-i mulțumi pentru harurile primite și pentru a-i cere noi haruri. În continuarea cuvântului de învățătură, a prezentat tinerilor, Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru cea de a XXXII-a ediție a Zilei Mondiale a Tineretului.
În încheierea cuvântului de învățătură P.S. Alexandru a mulțumit pr. paroh Andreas Reinholz, canonicus arhidiaconus în cadrul capitlului Catedralei Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, pentru ospitalitate și pentru invitația de a avea o zi în care credincioșii din Eparhia de Lugoj să participe la acest pelerinaj. Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a mulțumit corului și tuturor pelerinilor prezenți. După terminarea Sfintei Liturghii, a urmat masa de prânz, din pachețelul pe care fiecare tânăr și l-a pregătit, apoi întâlnirea a continuat programul artistic. Tinerii din parohia Lugoj conduși de Cuvioasa sr. Valeria OSBM au deschis programul artistic, cu sceneta „Învierea Domnului” În continuarea programului artistic, tânărul, Petcu Adrian, în vârstă de 11 ani, din parohia Semlac, a interpretat câteva pricesne.
Tinerii au avut ocazia să viziteze muzeul Bazilicii Maria Radna și alte spații ale acestui Sanctuar, restaurat de curând. Pe lângă programul artistic și de rugăciune, tinerii s-au destins prin diverse activități sportive și recreative. Întâlnirea s-a încheiat în jurul orelor 16.00, tinerii întorcându-se în comunitățile lor.



