Inaugurarea și sfințirea noului Centru Social „Caritas Moldova”

22.05.2017, Chișinău (Catholica) - Noul sediu al Centrului Social al Fundației de Binefacere „Caritas Moldova” a fost inaugurat în mod solemn și sfințit în ziua de vineri, 19 mai 2017. Aflat pe str. Gheorghe Asachi 30/1 din Chișinău, sediul a fost construit grație sprijinului financiar, moral și logistic al partenerilor „Caritas Moldova” din Europa. Necesitatea lui a reieșit din faptul că numărul beneficiarilor care se adresau fundației pentru a primi ajutor material și spiritual crescuse mult.
La ceremonia inaugurării și a binecuvântării au participat oaspeți din țară și din străinătate, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău, preoți și persoane consacrate care activează în Dieceza de Chișinău, colaboratorii fundației, atât de la centru, cât și din filialele parohiale etc. Oaspeți de seamă au fost Nunțiul Apostolic pentru România și Republica Moldova, ES Miguel Maury Buendía, și Preasfințitul Anton Coșa, păstorul Diecezei de Chișinău, care, pe drept cuvânt, poate fi numit părintele „Caritas Moldova”.
Ceremonia a început cu un cuvânt de salut adresat celor prezenți de Andrei Bolocan, directorul fundației, care a mulțumit celor prezenți pentru bunăvoința de a fi prezenți la acest eveniment important, după care a trecut în revistă istoricul „Caritas Moldova”. Cu un cuvânt de salut din partea „Caritas Europa” a venit Shannon Pfohman, director al Departamentului de Politici și Advocacy „Caritas Europa”, care a descris și misiunea care orientează activitatea întregului organism al „Caritas Europa”, parte a căruia este și „Caritas Moldova”. După aceste luări de cuvânt, ES Miguel Maury Buendía a sfințit noul edificiu și i-a binecuvântat pe colaboratori, după care, împreună cu PS Anton Coșa și cu ES Pirkka Tapiola, șeful delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, au inaugurat centrul, tăind panglica.
Aflându-se la originile „Caritas Moldova”, cu un cuvânt de salut și mulțumire a venit și păstorul Diecezei de Chișinău, care a spus: „Caritas”-ul diecezan este instrumentul oficial al unei Biserici particulare creat de Episcop pentru organizarea activităților de caritate din teritoriul eclesiastic încredințat lui. Este instrumentul prin care el însuși și întreaga sa Dieceză promovează și favorizează actualizarea preceptului evanghelic al iubirii, la sfârșit îndemnând fundația cu cuvintele: „Caritas Moldova”, sus inima și curaj în continuare în slujirea celor săraci!
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de un moment muzical în interpretarea elevilor de la Școala pentru copii cu dizabilități „Orfeu”, renovată cu suportul „Caritas Moldova”, care, prin cântările la fluier, trompetă și voce, au dorit astfel să mulțumească fundației pentru dăruirea în slujirea celor nevoiași. Voluntarii „Caritas Moldova”, la rândul lor, pentru a-i sensibiliza pe cei prezenți cu privire la bătrânii singuratici, au prezentat o scurtă piesă de teatru social, apreciată mult, la fel ca și evoluția grupului de la „Orfeu”, de toți cei prezenți la eveniment.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, continuare și aprofundare a comuniunii, centrul căreia a fost tocmai agapé – iubirea, pentru că Dumnezeu este iubire (1In 4,8). (pr. Petru Ciobanu pentru CatolicMold.md)



