Beatificarea primului martir lituanian după căderea regimului comunist
26.06.2017, Vilnius (Catholica) - „Numărul anilor noștri ajunge la șaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci…”, spune Psalmul 90. În putere a fost, până la optzeci de ani, Arhiepiscopul Teofil Matulionis, martir lituanian beatificat duminică, 25 iunie, care a rezistat peste douăzeci de ani la închisoare și la persecuțiile regimului comunist din țara sa. Până când, la 20 august 1862, după încă o samavolnicie îndurată, a încetat o existență care „a fost un obositor calvar de restricții și de suferințe”, după cum avea să spună Papa Ioan Paul al II-lea la celebrarea de sub „Muntele Crucilor”, în timpul vizitei în Lituania, Letonia și Estonia din 1993.
Biserica universală acum l-a proclamat fericit la Vilnius, în prezența a mii de credincioși, mai ales tineri care celebrau astăzi Ziua Națională. O coincidență care nu este întâmplătoare: un mod pentru a indica exemplul luminos noilor generații din Lituania. La ceremonie, prezidată ca reprezentant al Papei de prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Cardinalul Angelo Amato, au participat și conducătorii CCEE (Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa, prin Cardinalul președinte Angelo Bagnasco și vicepreședinții, Cardinalul Vincent Nichols, Arhiepiscop de Westminster, și Mons. Stanislaw Gadecki, Arhiepiscop de Poznan), veniți pentru a saluta prima beatificare pe care țara est-europeană o celebrează după deceniile de prigoană ale totalitarismului sovietic. Aceeași țară care în urmă cu 30 de ani împiedicase ultima beatificare a unui venerabil lituanian, Mons. Gheorghe Matulaitis, pentru aceasta prezidată de Papa Ioan Paul al II-lea în Piața San Pietro, cu ocazia celei de-a 600-a aniversări a încreștinării Lituaniei.
„Europa a fost construită și pe sângele martirilor, precum Ven. Teofil Matulionis, care sub regimul sovietic, totalitarist și agnostic, nu a precupețit eforturile pentru a apăra drepturile fundamentale ale fiecărui om și s-a dedicat îndeosebi pentru salvgardarea libertății de conștiință”, a afirmat secretarul general al CCEE, Mons. Duarte da Cunha. Consiliul Episcopilor, explică el, „ajungând până la Vilnius pentru a se asocia la bucuria poporului lituanian, vrea să aducă omagiu modelului de fidelitate față de Cristos, față de Biserică și față de Sfântul Scaun care a fost Ven. Matulionis, și să amintească întregului continent necesitatea păzirii libertății religioase, privind la mărturia pe care au dat-o persoane precum Arhiepiscopul lituanian în apărarea demnității persoanei și a valorilor pe care a fost forjată Europa”.
Născut la 22 iunie 1873 la Kudoriškis, teritoriu din imperiul rus de atunci, dintr-o familie de țărani cu profundă credință catolică, Teofil Matulionis a rămas repede orfan de mamă. Încă de copil a arătat o mare pasiune pentru studiu; la 27 de ani, la 4 martie 1900, a fost hirotonit preot și s-a mutat la Sankt Petersburg unde s-a ocupat de construirea bisericii „Preasfânta Inimă a Mântuitorului”, până când lucrările au fost întrerupte de „Revoluția din octombrie” din 1917. Prima arestare a venit după câțiva ani, în 1923, când preotul împlinise de puțin timp 50 de ani. A fost încătușat împreună cu alți călugări și condamnat la trei ani de Gulag, pentru a fi eliberat după aceea grație intervenției enoriașilor. Eliberat, se întoarce la Leningrad, unde devine paroh al bisericii „Preasfânta Inimă a lui Isus”. La 28 decembrie 1928, cu consimțământul Papei Pius al XI-lea, a fost numit în mod clandestin Episcop titular de Matrega și coadiutor al Administratorului Apostolic din orașul care luase numele de Leningrad, astăzi Sankt Petersburg, Mitropolitul Eduard Baron von der Ropp, ajuns și el victimă a persecuțiilor anticreștine.
Tot în manieră clandestină, la 9 februarie 1929, Matulionis a primit hirotonirea episcopală. Totuși, strategia de „acoperire” a durat puțin: în noiembrie, același an, a fost arestat pentru a doua oară. Însă condamnarea a fost mai grea decât o piatră de moară: zece ani de încarcerare în lagărul din Slon, insulele Solovki în Marea Albă, la care s-a adăugat, în mai 1933, pedeapsa la un an de izolare cu obligația de muncă silnică. După câteva luni, la 24 martie 1934, Episcopul a fost eliberat și a plecat la Roma pentru a-l întâlni pe Papa Pius al XI-lea în Vatican. S-a întors în Lituania, unde a fost numit Episcop auxiliar de Kaunas și capelan suprem al armatei, funcție pe care a îndeplinit-o pentru puțin timp din cauza invaziei sovietice din 1940. În 1943, sub ocupația germană, a fost numit în secret Episcop de Kaišiadorys. După un an, trupele sovietice au invadat din nou Lituania și regimul comunist a început imediat persecutarea Bisericii.
A venit apoi a treia arestare în 1946 și condamnarea la zece ani de lagăr de concentrare de executat în Siberia. Matulionis iese din închisoare în 1956, deja înaintat în vârstă și în condiții grave de sănătate, dar nu a încetat în angajarea sa de a administra Dieceza de Kaišiadorys și de a organiza Biserica lituaniană. Încercat în trup dar nu în spirit, îi îndemna pe administratorii diecezani și pe preoți să nu ajungă la compromisuri cu regimul. Mărturia sa l-a impresionat pe Papa Ioan al XXIII-lea care, la 9 februarie 1962, i-a acordat demnitatea de Arhiepiscop. S-a bucurat pentru puține luni de această distincție; a murit la 20 august în același an după o severă percheziție în casa în care locuia. S-a spus că a fost intoxicat de un medicament. Ipoteză confirmată când rămășițele pământești au fost exhumate și în trup au fost găsite urme de otrăvire cu plumb.
O moarte „in odium fidei” cum a fost stabilit de decretul Congregației pentru Cauzele Sfinților aprobat de Papa Francisc la 1 decembrie 2016, după aproape douăzeci de ani de proces (1990-2008) în care au fost adunate opt volume de documentație și mărturii. Papa Francisc, la sfârșitul rugăciunii Angelus de duminică, a cerut credincioșilor din Piața San Pietro să îl aclame pe acest „curajos apărător al Bisericii și al demnității omului”. (material tradus de pr. Mihai Pătrașcu după Vatican Insider)
