Papa către mișcările ecleziale: Țineți-l întotdeauna pe Isus în centru

06.06.2025, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea i-a încurajat vineri pe liderii asociațiilor laice și ai mișcărilor carismatice să „îl păstreze întotdeauna pe Domnul Isus în centrul” călătoriei lor. Acesta, a spus el, „este lucrul esențial, iar carismele sunt menite să servească acestui scop”. Sfântul Părinte s-a adresat moderatorilor, liderilor internaționali și delegaților asociațiilor ecleziale recunoscute sau înființate de Sfântul Scaun, care se află la Roma pentru o întâlnire anuală organizată de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață.
În discursul său, Papa Leon a făcut o distincție între grupurile instituționale fondate „pentru a duce mai departe un proiect apostolic, caritabil sau liturgic comun, sau pentru a susține mărturia creștină în contexte sociale specifice”, și grupurile care își au originea „într-o inspirație carismatică… ce a dat naștere unei noi forme de spiritualitate și de evanghelizare”. Atât fundațiile instituționale, cât și cele carismatice, a spus el, trebuie să fie înțelese în relație cu harul: „Instituția există pentru ca harul să poată fi oferit întotdeauna, iar carismele sunt date pentru ca acest har să poată fi primit și să dea roade”. Urmând învățătura Bisericii și citându-l pe Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, Papa Leon a spus că atât „darurile ierarhice, cât și darurile carismatice «sunt co-esențiale pentru constituția divină a Bisericii fondate de Isus»”.
Papa Leon și-a îndreptat apoi atenția către ideea de unitate și misiune, „două aspecte esențiale ale vieții Bisericii și două priorități ale ministerului petrin”. Datorită acestei corespondențe, Sfântul Părinte a cerut „tuturor asociațiilor și mișcărilor ecleziale să coopereze fidel și generos cu Papa, mai ales în aceste două domenii”. În special, le-a cerut să fie „un ferment al unității”, promovând în întreaga Biserică unitatea pe care o experimentează în propriile lor organizații. Apoi, amintind de propria sa experiență de misiune, Pontiful i-a invitat să „păstreze mereu viu” zelul misionar care marchează propriul lor parcurs spiritual și i-a chemat să își pună talanții „în slujba misiunii Bisericii”.
În încheierea discursului său, Papa Leon a reamintit, vorbind despre carisme audienței sale, că ele „conduc la întâlnirea cu Cristos” și „ajută la edificarea Bisericii”. „În acest sens”, a continuat el, „noi toți suntem chemați să îl imităm pe Cristos, care s-a golit pe Sine pentru a ne îmbogăți”. Fie că sunt uniți pentru a urmări un scop apostolic, fie pentru a se bucura de un carismă, toți sunt chemați „să îi îmbogățească pe ceilalți prin golirea de sine”, pe care Papa a descris-o ca fiind „o sursă de libertate și de mare bucurie”.
